Theo Rose a ales deja numele copilului

0
Theo Rose

Theo Rose și Anghel Damian trăiesc o poveste de dragoste ca în filme. Sunt parteneri și acasă, dar și pe platoul de filmare, căci artista joacă în serialul „Clanul”, regizat de către Anghel Damian. Îndrăgostiții sunt pe cale să devină părinți și se vehiculează că artista de 24 de ani este deja însărcinată în primul trimestru.

Theo Rose n-a confirmat sarcina, însă colegul ei, Horia Brenciu s-a grăbit să-i transmită cele mai bune gânduri.

„Theo Rose, dacă ai ști cât mă bucur că vei deveni mămică și vom avea un nepoțel. ❤️ Felicitari ție și salutări cordiale tatălui! Mă gândesc la nume, daaa? 🌹🌹🌹”, a fost mesajul pe care artistul l-a scris.

În ceea ce privește numele pe care îl va purta micuțul sau micuța, iată că Theo s-a gândit la acest lucru și nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Cu ceva vreme în urmă, solista dezvăluia oamenilor că deja cunoaște cum și-ar dori să-și boteze copiii, atunci când aceștia vor veni pe lume.

„Am zis de multe ori că dacă o să am un băiat o să-l cheme Mario, îmi place foarte mult. La fată încă nu știu, am multe variante. M-am gândit la Natalia o perioadă bună de timp, îmi place foarte mult”, povestea Theo Rose fanilor de pe Instagram.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.