Smiley și Dinu Maxer, la cuțite! De la ce a pornit scandalul

0

Smiley dezvăluie de unde el și Damian Drăghici s-au inspirat pentru melodia „S-a furat mireasa”, pe care au lansat-o de curând. 

Cântărețul Dinu Maxer a fost deranjat că cei doi au scos o piesă cu același titlu ca una dintre melodiile lui.

„E nișată, clar! Ce mă deranjează este că, anul trecut, eu am făcut un remake pe partea masculină a piesei mele, pe care am promovat-o la TV și am cântat-o, și părerea mea e că e puțin cam repede să vii cu același titlu, același gen de piesă, care e o piesă nișată, clar!”, a spus el pentru Click.

Acum, pe rețelele de socializare, Smiley și Damian Drăghici au spus de unde s-au inspirat pentru melodia „S-a furat mireasa”. Într-un clip video, cei doi artiști fac dezvăluiri. 

Smiley: De unde e titlul? Păi de la tradiție, e clară! Acum vreo 8 ani am avut ideea de a face piesa asta, eram undeva pe o barcă în Thailanda în mijlocul oceanului și m-am gândit ce tare ar fi să fac o piesă „S-a furat mireasa”. I-am zis lui Damian că trebuie să facem o piesă, dar au durat vreo 5-6 ani.

Damian Drăghici: Eram la un concert, unde l-a invitat eu Andrei să cânte la Sadghuru. Sadghuru vorbea despre cum să salvăm piesa și Smiley spunea să facem o piesă cu „S-a furat mireasa”.

Smiley: E o tradiție care nu mai e aici la noi în România, furatul miresei în timpul nunții, n-am auzit să mai fie în alte părți. Eu nu am auzit să mai fie în altă parte, așa că nu știu am zis că e cazul să facem și o piesă pentru că e o tradiție a noastră.

„«S-a furat mireasa» este piesa pe care eu o văd ideală pentru orice petrecere. Acum 8 ani, am lansat cu trupa mea Damian & Brothers, împreună cu Smiley, piesa «În stație la Lizeanu» care a rupt orice top în România. Și hai că am pregătit un nou super HIT care să ridice topurile și oamenii de pe scaune. Povestea domnișoarei trebuia sa se transforme într-una a miresei. Relațiile evoluează, dar aici se fură mireasa, nu mai pleacă ea. Cine o găsește primu dintre mine și Smiley? Vedem în clip”, a declarat artistul Damian Drăghici.

„Orice întâlnire cu Damian Drăghici ajunge să fie o petrecere, o sărbătoare extrem de creativă și molipsitor de veselă fie ea în stație la Lizeanu sau într-un cort de nuntă. Damian este un artist mare, pe care eu îl apreciez enorm, iar a face muzică împreună este mereu o bucurie nebună. Compunem, cântăm, dansăm împreună, iată că mai furăm și câte o mireasă, dar ce mă bucură cel mai tare e că ajungem să primim la cheful nostru pe oricine ne aude.”, a adăugat Smiley.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.