Mihai Mitoșeru, detalii picante despre relația cu Oana Zăvoranu. De ce s-au despărțit

0

Mihai Mitoșeru și Oana Zăvoranu au avut o relație în urmă cu mai bine de 20 de ani, înainte ca actrița să se căsătorească cu Pepe. 

Cei doi au format un cuplu controversat, iar relația lor s-a terminat din cauza personalităților lor puternice. Prezentatorul TV susține că nu ar fi rezistat o relație cu actrița, pentru că amândoi sunt vulcanici.

Cu toate acestea, Mihai Mitoșeru are numai cuvinte de laudă la adresa Oanei Zăvoranu, fosta sa iubită. La un moment dat, actrița declara că s-a cuplat cu Pepe pentru a-l face gelos pe Mihai.

Prezentatorul a fost invitat la podcastul lui Nasrin Ameri și a spus adevăratul motiv pentru care s-a despărțit de Oana.

„Din păcate, ea știe și eu știu că n-am putut să rămânem împreună pentru că amândoi suntem puternici și ne-am fi călcat pe coadă. N-are rost… Oana e o fată mișto și o să rămână tot timpul în sufletul meu. Suntem la fel. Ne rupeam capetele reciproc, aici era nasol. Păcat. Prieteni pe viață”, a povestit Mihai Mitoșeru

După despărțire, cei doi au rămas în relații bune și de fiecare dată când se întâlnesc vorbesc și își amintesc de vremurile în care erau împreună. Mihai Mitoșeru l-a cunoscut și pe Alex Ashraf, soțul Oanei Zăvoranu, și are o părere bună despre el.

„Acum un an și acum doi ani am fost la o aniversare și au pus melodia «Ochii tăi». A venit Oana și a zis asta e piesa noastră. Și am dansat. Omul super ok, nu era cazul, nu aveam nicio treabă. Dar a înțeles și omul și sper să rămână cu el, pentru că e un băiat foarte bun. Iar cu Oana Zăvoranu, prieteni pe viață”, a continuat Mihai Mitoșeru.

Prezentatorul a povestit pentru sursa mai sus-menționată că a cunoscut-o pe actriță în urmă cu 20 de ani prin intermediul lui Andrei Duban.

„Eu cu Oana m-am cunoscut acum 20 și ceva de ani. Făcea o emisiune, dar nu mai știu acum câți ani, iar eu prezentam cu Duban un fel de Stand-Up comedy, dar noi știam că facem Stand-Up Comedy, făceam o improvizație într-un club, foarte mișto. Și Duban a zis «am o prietenă, Oana Zăvoranu», și am zis «bine, hai, să vină». Și m-am împrietenit cu Oana, o fată foarte mișto și a rămas între noi doi. Și o iubesc pe Oana și acum. Oana, distracție, carismatică, frumoasă, deșteaptă, tot ce vrei. Nu (n.r. – că nu îi era frică de ea)”, a spus Mihai Mitoșeru.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.