Momente grele pentru Mădălina Ghenea. Frumoasa româncă, în vârstă de 35 de ani, a fost victima unui jaf pe aeroportul din Roma.
Ea se întorcea din Arabia Saudită pentru a participa la Gala Magnifica Awards Roma, organizată de Tiziana Zampieri, la care au fost prezente nume sonore ale cinematografiei italiene și internaționale, transmite Il Mesagero.
Hoții i-au furat actriței o valiză în care avea numeroase bijuterii scumpe, imediat ce a ajuns pe aeroportul Fiumicino. Conform sursei citate, răufăcătorii ar fi acționat la pont. Ei ar fi știut în detaliu programul româncei.
Avionul a aterizat la Fiumicino, pe Leonardo da Vinci, prinicpalul aeroport ce deservește Roma, și cum și-a ridicat bagajele, hoții au sustras în viteză o valiza într-un moment de neatenție a șoferului care urma să o conducă pe Mădălina Ghenea, conform sursei citate.
Mădălina Ghenea a depus imediat plângere la Poliția Judiciară a aeroportului, însă până acum nu a fost găsit niciun hoț.
Autoritățile au obținut imaginile de pe camerele de supraveghere din aeroport și le verifică pentru a porni pe urmele jefuitorilor. Conform publicației Il Mesagero, furtul ar fi avut loc duminică seara, 11 decembrie.