Paula Seling, recunoscătoare lui Dorian Popa. Ce gest a făcut artistul pentru ea

0

Paula Seling a atas atenția cu cea mai recentă postare de pe rețelele de socializare, în care îi mulțumește lui Dorian Popa.

Artistul a făcut un gest deosebit pentru fiica cântăreței, pentru Elena.

„Este un copil foarte ascultător și nu are pretenții mari din partea mamei sale. Este foarte cochetă, iar de curând a început să meargă la înot și la balet. Ea este ca toate fetițele, începe așa ușor-ușor și îi place să se dea cu un pic de gloss de copii, se mai dă cu ojă, cu ruj, are preocupări firești”, a declarat cântăreața, mândră de fiica ei, care, de curând, a vrut să îl cunoască pe Dorian Popa.

Paula Seling a făcut rost de numărul de telefon al lui Dorian Popa, l-a sunat, iar acesta a acceptat să se vadă cu fiica artistei. „În urma cu ceva timp, Elena m-a întrebat, timid, dacă nu am numărul lui Dorian Popa, pentru că ar vrea să îl cunoască, pe el și pe Cheluțu ? Am dat repede niște telefoane și am reușit să îl găsesc”, a povestit Paula Seling pe Facebook.

Și a continuat: „A fost foarte amabil, elegant și respectuos. Cel mai mult mi-au plăcut sfaturile minunate pe care i le-a dat Elenei, cu o dicție impecabilă și o exprimare corectă. I-a explicat îndelung de ce trebuie să înveți, cât de importantă este dezvoltarea personală, câte fete frumoase ca ea pot exista, dar și cât de specială este o fată frumoasă și deșteaptă, informată și inteligentă. Felicitări, Dorian, pentru exemplul de succes muncit. Mulțumesc pentru disponibilitate și amabilitate. ❤️”.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.