Dragoș Bucur, mărturisiri sincere despre credința sa, după ce Dana Nălbaru s-a pocăit

0

Dragoș Bucur a mărturisit recent că nu îl deranjează că soția sa, fosta cântăreață Dana Nălbaru s-a pocăit, deși el a rămas creștin-ortodox.

„Eu sunt conspiraţionist. Inclusiv pe chestia asta cu credinţa, mie mi se pare că este un soi de propagandă foarte bine coordonată. Nu-mi explic cum e posibil să ajungi să fii luat la mişto atunci când spui că tu crezi în Dumnezeu. Dintr-odată vine cineva și spune: „Cum?! E un moșulică cu barbă albă?!”. Adică… cum s-a ajuns la chestia asta? (…) Tu știi că eu am căzut în capcana asta?”, a spus Dragoș Bucur în podcastul „Acasă la Măruță”.

„Religia e una, credința e alta. Am cunoscut oameni care datorită credinței fac niște lucruri care te fac pe tine, om normal, să-ți pară rău că nu le faci și tu. Adică niște modele extraordinare”, a adăugat artistul.  

Soția lui, Dana Nălbaru, a recunoscut tot într-un podcast că s-a pocăit. „Am venit la tine la podcast și nu mă mai duc la nimeni, promit. La 33 de ani m-am botezat. Sunt pocăită și îmi doresc să mă pocăiesc și mai mult. Astfel ca în fiecare zi a vieții mele să îl fac pe Iisus mândru de mine și să tind spre Dumnezeu în fiecare zi a vieții mele”, a spus artista în podcastul lui Mihai Morar, acum câteva luni.

Copiii cuplului sunt creștini, iar părinții lor nu le-au impus niciun fel de schimbare. Când vor mai crește și vor simți nevoia să adopte o altă religie, Dana și Dragoș le vor fi alături și îi vor susține. 

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.