Ce etnie are, de fapt, Dana Budeanu. Creatoarea de modă a făcut dezvăluiri incredibile

0

Dana Budeanu a strâns o comunitate impresionantă de fani care îi sunt mereu alături, dar puțini sunt cei care cunosc totul despre ea.

Este foarte bine știu faptul că Danei Budeanu nu îi este frică să spună lucrurilor pe nume, ba chiar de multe ori a taxat orice gafă făcută de vedetele din România, fie că a fost vorba despre vestimentație, ori alt subiect.

De-a lungul timpului, Dana Budeanu nu a iertat pe nimeni și nu s-a temut să își spună părerea, deși multă lume a criticat-o pentru asta.

În urmă cu mai bine de 2 ani, Dana Budeanu a fost extrem de transparentă și a vorbit fără perdea despre etnia ei.

Vedeta a intervenit într-un scandal în care a fost implicată Maia Morgenstern și i-a luat partea marii actrițe, așa a ajuns să vorbească despre un subiect mai sensibil.

Atunci a fost pentru prima dată când Dana Budeanu și-a recunoscut etnia. Prin intermediul acelei postări, fanii ei au aflat că vedeta este de etnie evreiască.

„Din întâmplare sunt evreică. Bunica mea a fost deportată la 12 ani, împreună cu toată familia. Asta a fost. Sunt pe linie maternă, pe pur”, a spus Dana Budeanu, potrivit Click.ro.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.