Unde merg banii de la Pilonul II de pensii dacă titularul moare?

0
pensie

Banii de la Pilonul II de pensii nu se vor pierde în cazul trist în care titularul care cotizează moare. Legea pensiilor private a fost modificată în aşa fel încât moştenitorii să primească acele sume.

Urmaşii pot opta dacă vor banii celui decedat în contul bancar sau în contul de Pilon II.

Ce anume s-a modificat în lege?

Potrivit OUG 174/2022, care a intrat în vigoare la 15 decembrie 2022, „moştenitorii pot opta dacă primesc direct banii din P2 ai persoanei decedate sau în contul lor din P2”, în timp ce anterior legea prevedea următoarele:

„Dacă moştenitorii erau participanţi P2, primeau sumele în contul lor din P2, fără posibilitatea de a opta pentru intrarea în posesie a banilor. Doar dacă nu erau participanţi P2 intrau în posesia banilor”.

În cazul dece­sului unui participant la Pilonul II moşteni­to­rul acestuia va putea să opteze dacă să pri­mească direct activul net al decedatului, adi­că suma acumulată în contul de pensie, sau în propriul cont Pilonul II în maxim 10 de zile de la solicitare.

Cum se face plata?

„Plata către participanţi sau beneficiari se face la cererea acestora. Sumele sunt disponi­bile fie ca plată unică (toţi banii deodată), fie ca plăţi eşalonate (rate lunare egale) pe o perioadă de cel mult cinci ani.

Tratamentul fiscal al sumelor primite din Pilonul II este identic cu cel pentru veniturile din pensii din siste­mul public (Pilonul I)#, menţionează Aso­cia­ţia Pensiilor Administrate Privat (APAPR), conform Ziarului Financiar.

Câștigul financiar obținut de români din Pilonul II de pensii private obligatorii este mai mult decât dublu față de actualizarea contribuțiilor brute doar cu rata inflației, pe întreaga perioadă de aproape 15 ani de funcționare a acestui sistem.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.