Theo Rose, anunțul făcut despre cel de-al doilea copil: „Îmi place foarte tare viața de mamă”

0

Theo Rose și Anghel Damian sunt părinții unui băiețel în vârstă de 10 luni, iar cuplul se gândește deja la al doilea copil. Artista a povestit în emisiunea „Vorbește lumea” cum se descurcă cu Sasha, dar și cum a schimbat-o viața de mămică.

Rolul de mamă a venit cu multe schimbări în viața lui Theo Rose, însă cântăreața este încântată de fiecare etapă prin care trece. Ea recunoaște că au existat și perioade în care a fost foarte obosită și a făcut față cu greu. După ce și-a organizat programul, artista a început să se descurce mult mai bine, mai ales că și Anghel Damian se implică destul de mult în creșterea fiului lor.

„Îmi place foarte tare viața de mamă. Mă distrez mult mai mult, dar, ce-i drept, am și făcut o schimbare. Primele luni au fost mai grele, din momentul în care am început lucrul din nou. Pentru că au fost toate activitățile astea în paralel și atunci a fost greu. Eram tot timpul tracasată, obosită și nu mai știam pe unde să scot cămașa. Dar a fost nevoie de lunile alea ca să pot la un moment dat să trag linie și să zic, «Stai așa un pic, că eu trebuie să fac o schimbare în programul meu, fiindcă acum avem alte priorități». Așa că ușor-ușor am început să-mi organizez programul. Astfel încât în mare parte din zilele săptămânii să fiu după ora 17.00 acasă cu copilul meu. Dacă nu chiar toată ziua, am câteodată și norocul ăsta”, a povestit Theo Rose în emisiunea „Vorbește lumea”.

Artista este foarte bucuroasă că fiul ei este un copil cuminte și foarte vesel. Băiețelul a început să spună „mama” și „tata”. „E bine Sasha. O să facă 10 luni acum în aprilie. A învățat să bată din palme. Ne strigă, «mama», «tata». A început să gângurească. Ne distrăm. E un copil bun. Nu bolește. Adică la răceală sau așa a trecut bine. Nu e plângăcios fără motiv”, a mărturisit artista.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.