Servicii medicale decontate pentru bolnavii de cancer neasigurați

0

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Valeria Herdea, a anunțat că de la 1 iulie vor fi incluse servicii gratuite pentru pacienţii neasiguraţi în Planul Naţional de Cancer, care vor fi decontate de la bugetul de stat.

„Începând cu 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea acces la servicii de tip preventiv și la cele de diagnostic precoce pentru afecțiunile oncologice, în conformitate cu prevederile Planului Național de Combatere și Control al Cancerului. Aceste servicii vor fi decontate din bugetul de stat. Înseamnă că dânşii au acces la servicii de prevenţie, la servicii de diagnostic şi pot să acceseze şi planul de tratament. Deci este un mare pas înainte.”, a transmis Valeria Herdea, președinte CNAS.

„Anul acesta, contractul de la 1 iulie 2024 va aduce persoanele neasigurate şi promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste servicii, vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate, în virtutea faptului că în Constituţie scrie că suntem cu toţii egali. Încercăm să schimbăm multe lucruri, dar este foarte greu. E un an dur, un an cu plin de încercări pe care îl ştiţi, n-are sens să vă povestesc mai mult”, a subliniat Valeria Herdea.

„Programele de screening și tratament privind cancerul și alte boli cronice au ca scop să descopere cât mai mulți pacienți în faza incipientă a bolii și să poți să le asiguri un tratament imediat. Noi suntem de acord ca toată lumea să aibă acces la servicii medicale, inclusiv neasigurații, dar în defavoarea cui se va întâmpla asta? Banii nu ajung nici acum, nu sunt bani de medicamente, de salarii, spitale intrate în faliment, despre ce vorbim? Să vedem adevărul până la urmă, ce impact bugetar ar avea, cât ne creditează Banca și pe spatele cui? Banca Mondială nu dă fonduri nerambursabile, din câte știu eu, dă bani doar împrumut și doar cu dobândă. Cine dă înapoi banii aceștia? Ne-am săturat de pomenile astea electorale pe spatele nostru. Nu este o decizie foarte bună, deși îmi doresc ca toată lumea să aibă acces la investigații și tratamente. Nu sunt de acord ca tot pe spatele nostru ei să primească voturi”, a reacționat Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Pacienții care nu plătesc lunar contribuția la CNAS pot beneficia de câteva servicii gratuite. Astfel, serviciile medicale pentru urgențele medico-chirurgicale sunt incluse în pachetul de bază al asistenței medicale, atât în cadrul asistenței medicale primare, cât și în cel al asistenței medicale ambulatorii de specialitate. În cazul unei urgențe medicale sau chirurgicale, pacienții pot să se prezinte fie la medicul de familie, fie la spital, unde li se vor efectua o anamneză și un examen clinic, iar în funcție de situație li se va recomanda un tratament adecvat.

Bolnavii neasigurați cu boli non-izolabile primesc îngrijire în spitalizare de zi, pentru a controla eventualele epidemii, cum ar fi gripa.

În plus, femeile însărcinate și cele care au născut recent au acces gratuit la servicii medicale, inclusiv la medici specialiști și investigații de monitorizare a sarcinii, precum ecografii și teste pentru HIV și hepatită. De asemenea, beneficiază de îngrijire post-natală și consiliere pentru alăptare, cel puțin, pe hârtie.

Alte serviciile medicale includ: planificarea familială (consultații și metode contraceptive), transport sanitar (în cazuri de imposibilitate deplasare sau urgențe), constatarea decesului (examinare și eliberare de acte medicale, conform legii) sau urgențe dentare.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.