Romina, soția româncă a lui Piero Ferrari, îmbrăcată într-o rochie de pe AliExpress. Cât costă ținuta ei

0

Romina Gingașu, soția româncă a lui Piero Ferrari, moștenitorul a 10% din compania Ferrari, a uimit cu cea mai recentă apariție a sa, în direct la TV.

Cuplul se afă în România, unde au luat parte la premiera filmului Ferrari, despre viața lui Enzo Ferrari. Înainte de eveniment, Romina Gingașu a apărut în emisiunea lui Cătălin Măruță. Cu zâmbetul pe buze, ea a pășit în platou. 

„Este primul meu interviu live”, a recunoscut soția miliardarului Piero Ferrari, care, provocată de Cătălin Măruță, a spus că ținuta pe care o poartă în emisiune nu depășește 100 de euro. „Sunt îmbrăcată foarte simplu astăzi. Am avut foarte multe întâlniri, am aterizat ieri, zbor foarte mult zilele acestea, am venit 11 ore din vacanță, că am fost și noi în vacanță de Crăciun și de Revelion, apoi am aterizat în Italia, am venit în România, apoi înapoi în Italia, apoi două zile la Londra, apoi zile în Elveția, la Davos și vedem mai departe. (…) 95 de euro. Da, rochia mea este de pe AliExpress, 50 de euro, iar pantofii sunt Zara. Important este că eu mă simt bine, asta e cel mai important. Am avut întâlniri, am avut și alte interviuri și eu mă simt perfect așa. Deci spune 100 de euro, să nu fim chiar…”, a explicat Romina Gingașu.

De șapte ani, Romina Gingașu, originară din Călărași, trăiește o poveste de iubire cu Piero Ferrari, fiul nelegitim al lui Enzo Ferrari. Omul de afaceri a fost recunoscut în final, fapt care i-a adus 10% din imperiul Ferrari. Românca și Piero Ferrari s-au căsătorit în 2021, în Capri, Italia. La eveniment, surpriza cea mare a lui Piero Ferrari pentru mireasa lui a fost chiar unul dintre cei mai mari cântăreți internaționali, celebrul Al Bano. După eveniment, cei doi s-au stabilit în Italia, dar vin des și în România.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.