Povestea tulburătoare a unei actriţe franceze cu origini româneşti. Ce a decis să facă după ce și-a revăzut familia biologică

0
Mirabela Vian

Mirabela Vian, o tânără actriță și dansatoare în vârstă de 31 de ani din Franța, cu origini românești, filmează un documentar despre căutarea propriei identități, după ce în 2016 a decis să-și cunoască părinții biologici.

Ea și-a petrecut primii șase ani din viață în orfelinatele din România, de unde a fost înfiată în 1997 de o familie franceză din orașul Cherbourg (Normandia).

Avea 6 ani când a ajuns în Franţa împreună cu noua familie. A trăit o copilărie lipsită de griji, a învăţat bine, şi-a urmat talentul şi pasiunea şi a ajuns actriţă şi dansatoare de succes în Franţa. Şi totuşi, în 2015 s-a întors în România. Voia să-şi descopere rădăcinile, dar odată ajuns pe meleagurile natale, a decis să se stabilească în ţară.

„Eram destul de mică, dar am amintiri legate de viața în colectivitate, eram mulți în dormitoare, la dușuri, igiena nu era mereu cea mai, de fapt, nu exista, era destul de trist, putem să spunem și așa. Îmi amintesc că mă jucam mult cu copiii, cred că eram un copil destul de vesel, căruia îi plăcea să se joace”, povesteşte Mirabela Vian pentru euronews.ro.

La orfelinat, a cunoscut-o pe Elena Ștefănescu, o angajată a Asociației suedeze Star of Hope, care încerca să le ofere copiilor fără părinţi o viață mai bună.

Mirabela a păstrat scrisorile în care Elena Ștefănescu se interesa de soarta ei, iar 26 de ani mai târziu, cele două s-au reîntâlnit la Iaşi. Mirabela a ajuns în România, după ce un român întâlnit întâmplător în Franța s-a oferit s-o ajute să-și găsească rădăcinile. Odată ajunsă în ţara de baştină, tânăra a reuşit să ia legătură cu familia naturală. Şi-a cunoscut mama, bunicii și a aflat că are 11 frați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.