Mădălina Ghenea, imagini provocatoare de pe plajă. Cum s-a fotografiat românca

0
Mădălina Ghenea

Mădălina Ghenea a postat mai multe fotografii provocatoare pe rețelele sociale, iar fanii ei au rămas fără cuvinte.

Focoasa brunetă a încins atmosfera pe o plajă din Malta. Românca de 33 de ani a pozat extrem de sexy pe nisipul fierbinte, dar și în apa limpede.

Mădălina s-a fotografiat într-un costum de baie minuscul, lăsându-și la vedere picioarele lungi și tonifiate, dar și pielea bronzată.

De atfel, imaginile au fost realizate în Malta, la filmările pentru pelicula „Deap Fear”, în care Mădălina joacă alături de Ed Westwick şi care va fi lansată anul acesta.

Ghenea joacă rolul lui Naomi, o navigatoare care pleacă singură într-o călătorie în Caraibe, pentru a se întâlni cu iubitul ei, Jackson (jucat de Westwick), în Grenada. Pe drum, dă peste un echipaj al unui vapor eşuat, care se dovedesc a fi traficanţi de droguri.

Mi-a plăcut acest personaj din clipa în care am citit scenariul. Naomi este încredibil de sigură pe ea şi cu multe realizări, e o onoare să joc un astfel de rol. M-am distrat enorm când am făcut scunfundări, pentru a mă pregăti pentru rol şi sunt foarte bucuroasă să filmez cu aşa o echipă talentă”, a spus Mădălina despre rolul din film, conform variety.com.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.