Lidia Buble, condamnată la închisoare! Ce sentință a primit cântăreața

0
lidia buble

Lidia Buble a fost condamnată joi la un an de închisoare cu suspendare pentru dare de mită, după ce a dat 900 de lei unor agenţi de poliţie pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest.

Conform deciziei instanţei, ea se va afla sub supraveghere pentru o durată de doi ani şi va presta 90 de zile de muncă în folosul comunităţii la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti. Decizia nu este definitivă.

”În baza de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. „a” şi „b” C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.pr.pen. condamnă inculpata BUBLE LIDIA, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de dare de mită. În baza art. 91 c.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de încercare pe o durată de 2 ani”, se arată în decizia Tribunalului Bucureşti.

Pe durata termenului de supraveghere, aceasta trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: asă se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii în comunitate.

Pe parcursul termenului de supraveghere, Lidia Buble va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile. Instanţa atrage atenţia inculpatei că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

În urmă cu un an, procurorii DIICOT au decis trimiterea în judecată a cântăreţei Lidia Buble, sub acuzaţia de dare de mită. Aceasta era acuzată că ar fi dat 900 de lei unor agenţi de poliţie pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest şi pentru a nu fi sancţionată că nu avea declaraţie pe proprie răspundere necesară la deplasarea pe timpul nopţii. Cei doi aegenţi de poliţie şi încă o persoană, trimişi şi ei în judecată.

”Prin rechizitoriul din data de 16.11.2021, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, sub măsura preventivă a controlului judiciar, a doi agenţi de poliţie din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. De asemenea, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui număr de 2 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi instigare la dare de mită”, a transmis, luni, DIICOT, într-un comunicat de presă.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.