Culiţă Sterp, reţinut, după ce făcut accident și a fugit

0
Culiţă Sterp

Culiță Sterp a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a condus băut şi cu viteză, nu a oprit la semnalul poliţiştilor, iar apoi a intrat pe culoarea roşie a semaforului într-o intersecţie, lovind o maşină şi fugind.

Poliţiştii Biroului Rutier au dispus reţinerea pentru 24 de ore a cântărețului de 30 de ani, implicat în cursul nopţii de miercuri spre joi, 17 noiembrie, în accidentul rutier produs în centrul municipiului Cluj-Napoca.

„Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive”, a transmis IPJ Cluj, pentru Libertatea.

În urma rezultatelor probelor biologice, fapta de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului a fost înregistrată drept contravenţie. Cântărețul de muzică de petrecere a fost surprins de aparatul radar cu viteză mai mare decât cea permisă, dar nu a oprit la semnalul agenţilor și a intrat într-o intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, lovind în plin un autoturism.

Apoi a plecat de la locul accidentului, fiind găsit, ulterior, de poliţiştii clujeni.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.