Laura Cosoi revine în televiziune, într-un serial. Ce rol va juca

0

Laura Cosoi revine în televiziune și se alătură producției românești „Bravo, tată!”, în cel de-al doilea sezon.

Noul sezon al serialului „Bravo, tată!”, comedia ce îi are ca protagonişti pe Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu și Ștefan Pavel, este despre familie, despre cum micile probleme casnice, de zi cu zi, stârnesc situații dintre cele mai complicate, cu rezolvări cât mai comice, dar și despre cum reușește un bărbat să fie și tată, și soț, și iubit și, totodată, să-și facă și timp pentru prieteni. 

Apreciată de un public larg pentru prestațiile sale în diferite roluri, Laura Cosoi mărturisește:

„Mi-am dorit foarte mult să revin în proiectele de televiziune, mi-a fost foarte dor, în special, de aparițiile într-un serial și m-am bucurat atunci când am primit invitația de a participa la castingul pentru Bravo,tată! și că s-au gândit că mă potrivesc în această formulă. Reîntâlnirea cu ai mei colegi de platou a fost una foarte dragă, pentru că, în mare parte, îi știam pe toți, am mai lucrat împreună și sunt toți oameni tare faini. De cele mai multe ori, zilele de filmare sunt încărcate cu mult umor, râdem destul de mult și în afara momentelor de filmare și mă consider foarte norocoasă că pot să-mi exercit meseria”.

Despre Letiția, un personaj cu adevărat captivant, actrița declară:

„Sunt fericită că pot juca într-un serial de comedie, mi se pare că mi se potrivește acest gen, iar de data aceasta interpretez un personaj cu care nu m-am mai întâlnit, ca profil, până acum. Este vorba despre Letiția, o femeie captivantă, orientată spre spiritualitate, spre lumea energiilor, care sunt, acum, foarte la modă. Vorbim, așadar, despre un personaj pe care a trebuit să-l analizez și să-l învăț, treptat. Vreau să las publicul să descopere acest personaj și abia aștept să văd cum va fi primită Letiția în sufletul iubitorilor serialului și mă bucur că am această șansă minunată de a face parte din această echipă”.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.