Isteria medicamentului pentru slăbit: Tot mai mulţi români îl cer în farmacii, deși e pentru diabet

0
slabit

Medicii şi farmaciştii spun că de câteva luni se confruntă cu un adevărat fenomen legat de medicamentul Ozempic, o soluţie injectabilă creată pentru a fi folosită în diabetul de tip 2, fiind eficient în reglarea glicemiei. Foarte mulţi oameni le cer prescrierea acestuia pentru scăderea în greutate, chiar dacă nu au diabet, întrucât medicamentul taie foamea aproape complet.

Medicul diabetolog Doru Negru, medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, spune că tratamentul ajută şi în scăderea în greutate, fapt confirmat de studiile de specialitate.

Medicamentul se eliberează pe bază de rețetă

Scăderea în greutate este confirmată de studiile de specialitate. Medicii explică însă pacienţilor care solicită în număr mare acest medicament că cea mai bună soluţie pentru a slăbi este un program alimentar stabilit împreună cu un nutritionist, dar şi multă mişcare. Mai ales că, după întreruperea tratamentului cu Ozempic, kilogramele se pun la loc în lipsa unei alimentaţii echilibrate şi a exerciţiului fizic. Medicamentul taie rezistenţa la insulină nemaiexistand bucla de foame continuă. Printre altele saţietatea declanşează în creier morfine endogene, endorfinele care ne fac să ne simţim bine, asa incat cei care folosesc Ozempic spun ca au si o stare de bine general, ca o ușoară euforie.

Pe piaţă există două variante injectabile, sunt medicamente pentru scăderea glicemiei şi se dau exclusiv pe reţetă de la medicul diabetolog sau nutriţionist. El a fost aprobat prima oară în America de către FDA, dar ca efect secundar, nu advers, s-a observat că majoritatea pacienţilor au avut o scădere foarte mare în greutate, uneori chiar de 20 de kilograme, asta în timp de 2-3 luni. Intervine prin scăderea apetitului, prin gestionarea mai uşor între ceea ce înseamnă saţietate şi consumarea mâncării. În România a fost introdus pe piaţă de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi este folosit în reţete gratuite şi compensate tocmai pentru pacienţii care au probleme cu glicemia, pentru diabetici. Substanţa activă încetineşte golirea stomacului dând mai multă vreme senzaţia de saţietate.

Incretinele sunt nişte hormoni intestinali ai saţietăţii care încetinesc golirea stomacului şi în acelaşi timp împiedică formarea de glucagon, care este un hormon care face invers decât insulina. Aceşti hormoni ai saţietăţii sunt făcuţi să ţină numai 4 minute, după care dispar. Cercetatorii s-au gândit să sintetizeze acesti hormoni sau să găsească ceva asemănător care să ţină mai multă vreme, de la 12 ore până la 1 zi, 2, o săptămână, chiar si o lună. Ozempicul este dozabil, injectabil, este eficient, este a 4-a generaţie dintre aceste medicamente cu pseudo-incretine, având la ora actuală şi indicaţie pentru obezitate, nu numai pentru diabet. Deocamdată nu poate fi luat pe cale bucală, dar sunt cercetari avansate si in acest sens.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.