Descoperă hobby-urile inedite ale acestor 9 vedete

0

Vedetele duc o viață agitată, mereu sub lumina reflectoarelor. În puținul timp liber pe care îl au la dispoziție, ele se relaxează prin hobby-uri la care nu te-ai gândi. Citește mai departe dacă ești curios să știi în ce își găsesc refugiul Tiger Woods, Jennifer Aniston, Madonna sau Jerry Seinfeld.

Oprah Winfrey

Imagine

Oprah Winfrey este una dintre cele mai influente femei din lume. Realizatoarea de televiziune este ocupată până peste cap cu tot felul de activități, dar tot mai găsește câteva minute pe zi pentru unul dintre lucrurile care îi plac cel mai mult: să se relaxeze în cadă. A declarat chiar că are o cadă în forma corpului său. Se scufundă în apa cu spumă și își adună gândurile.

Tiger Woods

Imagine

Tiger Woods a făcut o avere de peste 1 miliard de dolari din golf. Cu toate acestea, în timpul liber stă departe de acest sport. În place să facă scufundări și să pescuiască pește cu sulița. Pe rețelele de socializare are postate numeroase fotografii în care ține în mână pești, caracatițe și homari uriași, prinși chiar de el. „Nimic nu se compară cu scufundările, mai ales când te întorci cu ceva la suprafață”, a fost comentariul care a însoțit o poză.

Johnny Depp

Imagine

„Piratul din Caraibe” este o fire cât se poate de copilăroasă. Johnny Depp nu s-a sfiit să afirme că se joacă cu păpuși Barbie, pe care le colecționează de pe vremea când fiica sa era mică. „Obișnuiam să fac teatru de păpuși pentru Lily-Rose. O distra foarte tare. Ea a crescut, eu am continuat să cumpăr păpuși”, a povestit actorul, care, la rândul său, a inspirat figurina „Jack Sparrow”.

Jay-Z

Imagine

În 2019, Jay-Z a fost declarat cel mai bogat cântăreț de rap, cu o avere de 10 cifre. După ce a cunoscut-o pe Beyonce, rapperul început să fie interesat de artă și să frecventeze licitațiile. Și-a amenajat acasă o galerie cu obiectele achiziționate, unde petrece timp atunci când dorește să își încarce bateriile. Jay a declarat că va deschide un adevărat muzeu atunci când va renunța la muzică și va avea mai mult timp liber.

Jennifer Aniston

Imagine

Și „Rachel” din serialul de comedie „Friends” este pasionată de artă. Actrița Jennifer Aniston a avut acum ceva vreme un atelier în care modela vase din lut. Acum, între două filmări, merge la atelierul unui prieten, unde sculptează. Când este foarte nervoasă și simte nevoia să se elibereze de energiile negative, Jennifer se îmbracă sport, își ia mânușile din dulap și se duce la sala de box: „Pe lângă exercițiul fizic, la box îți pui și mintea la contribuție, nu este ca și când ai da la pedale, pe bicicletă”.

Michael Jordan

Imagine

Lui Michael Jordan îi plăcea să parieze pe absolut orice. Legenda spune că retragerea din baschet i-a fost grăbită de acest obicei. Era atras în special de pariuri sportive și de prinsori puse cu colegii. Pe vremea lui nu erau agenții online ca în ziua de azi, când românii pot beneficia de oferte activate prin cod bonus Unibet sau prin alte coduri.

Madonna

Imagine

În urmă cu ani, superstarul pop Madonna a rezervat o sesiune de echitație la „Stag Lodge Stables” din Richmond Park, cu condiția ca nimeni, în afară de instructorul ei, să nu o vadă călărind. „Madonna nu a vrut deloc ca lumea să se uite la ea, așa că a rezervat tot locul. Este începătoare, probabil că îi era teamă că va face vreo stângăcie și va ajunge pe primele pagini ale ziarelor”, a declarat un angajat al fermei. Între timp, cântăreața a căpătat experiență în acest hobby.

Jerry Seinfeld

Imagine

Jerry Seinfeld a fost răsplătit pe măsură pentru buna dispoziție pe care a adus-o oamenilor. Comediantul ajunsese la o avere de avea o avere de 950 de milioane de dolari în luna iulie a acestui an și are un hobby pe măsură: colecționarea de automobile Porsche. Până acum, a adunat peste 150 de mașini în parcarea sa imensă. Într-una dintre emisiunile sale, l-a plimbat pe Barak Obama într-un Corvette Stingray din 1963.

Ronaldinho

Imagine

Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho este mare fan jocuri pe calculator. Atunci când evolua pentru FC Barcelona, se duela la FIFA cu Fabregas și Pique, doi coechipieri care făceau parte din categoria gamerilor. După retragere, Ronaldinho a ajuns la închisoare, pentru că a folosit un pașaport fals ca să intre în Paraguay. Acolo și-a descoperit o nouă pasiune: tâmplăria.

Sursa: Realitatea Star

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.