De ce a plecat Mihaela Rădulescu definitiv din România. Iată motivul real!

0

Mihaela Rădulescu a decis în urmă cu mai bine de 10 ani să părăsească țara natală și să se stabilească peste hotare. A ales Monaco ca reședință, unde trăiește împreună cu Felix Baumgartner.

​De-a lungul anilor s-au speculat vrute și nevrute despre motivele plecării Mihaelei Rădulescu din România, printre acestea se numără atât motivele personale, cât și cele profesionale.

Mihaela Rădulescu (54 de ani) a dezvăluit a avut acces la o serie de oportunități de carieră în străinătate, inclusiv colaborări cu diferite rețele de televiziune și companii media.

Pe lângă motivele profesionale, Mihaela Rădulescu a mai precizat că fiul ei, Ayan, a jucat un rol extrem de important în luarea acestei decizii.

Vedeta și-a dorit să își crească fiul într-un mediu sănătos, cu mai multe oportunități, departe de România.

„Decizia de a pleca a fost luată pentru Ayan, eu n-am vrut să-mi cresc copilul aici. Când am luat decizia să plecăm, noi aici nu aveam liniște, era perioada cu divorțul. Ăla a fost momentul în care am discutat cu tatăl copilului. A fost un sacrificiu pe care am decis să-l fac, nu m-am mai gândit la mine”, declara Mihaela Rădulescu, la acea vreme, potrivit playtech.ro

Decizia de a se stabili la Monaco a fost luată de tatăl băiatului ei, Elan Schwartzenberg având destule relații și cunoștințe în zona Rivierei Franceze.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.