Trecerea la ora de vară în România are loc în noaptea de 26 spre 27 martie 2022. Astfel, ceasul se dă înainte cu oră, iar ora 03:00 devine ora 04:00. Totodată, ziua de 27 martie este și cea mai scurtă zi din an și va avea 23 de ore, în loc de 24 de ore.
Deși impactul modificării unei singure ore nu pare important, conform studiilor, schimbarea orei poate avea un efect similar schimbării fusului orar atunci când călătorim.
Incidența atacurilor de cord crește cu 25% în ziua de luni ce urmează după trecerea la ora de vară, conform unui studiu din 2014 publicat în revista Open Heart. Numărul total al atacurilor de cord de pe parcursul unei săptămâni nu s-a modificat, doar frecvența a fost mai mare la începutul săptămânii.
O explicație poate fi faptul că stresul asociat cu serviciul la începutul săptămânii în combinație cu ora pierdută de somn pot avea efecte mai mari asupra persoanelor care sunt deja vulnerabile în ceea ce privește bolile cardiovasculare.
Nu doar infarctul poate fi influențat de schimbările orare. Studii prezentate la Întâlnirea anuală a Academiei Americane de Neurologie din 2016 au demonstrat că ratele de accident vascular cerebral sunt cu 8% mai mari, în medie, în cele două zile care urmează schimbării orei – atât vara cât și iarna, comparativ cu cele două săptămâni de dinainte și după.
După schimbarea orei din martie, riscurile pentru femeile care au avut avorturi și vor să urmeze fertilizare in vitro sunt semnificative, conform unui studiu publicat în Chronobiology International. Ratele de avort au fost mult mai mari în cazul femeilor la care transferul embrionilor s-a produs în decursul celor 21 de zile după modificarea orei, comparativ cu femeile care au fost supuse procedurii în restul anului.