Chef Cătălin Scărlătescu și Gache Costin au lansat „Grătar de Călător”, o carte digitală de bucate

0

Chef Cătălin Scărlătescu și mixologul Gache Costin au lansat „‬Grătar de Călător”, o carte de bucate digitală revoluționară, într-un eveniment de marcă desfășurat miercuri, 13 decembrie, la Interbelic Victoria. 

Cartea reprezintă o combinație inedită de rețete și cocktailuri asortate, fiecare reflectând călătoriile culinare ale lui Chef Scărlătescu și expertiza mixologică a lui Gache Costin.

Chef Cătălin Scărlătescu și Gache Costin și-au propus să redefinească experiența gastronomică prin combinarea tradiției cu inovația într-un produs unic – „‬Grătar de Călător”. Cartea este mai mult decât o colecție de rețete, este o experiență culinară interactivă, care, datorită tehnologiei FoodFix.Tech, combină experiențele lui Chef Cătălin Scărlătescu cu un curs de gătit. „‬Grătar de Călător” include videoclipuri explicative, sfaturi și trucuri, care transformă prepararea mâncărurilor într-un proces simplu, amuzant și educativ.

„‬Este o onoare pentru mine să împărtășesc această aventură culinară alături de Gache Costin și cu sprijinul tehnologic al FoodFix.Tech., Grătar de Călător este mai mult decât o carte de bucate, este o călătorie a gusturilor și aromelor pe care le-am descoperit în drumurile mele. Cu Grătar de Călător, aducem pasiunea noastră pentru gătit direct în casele oamenilor, oferind o metodă accesibilă pentru a recrea aceste delicii culinare”, a declarat Chef Cătălin Scărlătescu.

„‬Fiecare cocktail din această carte este conceput să completeze armonios preparatele, creând o experiență gustativă memorabilă. Ne-am inspirat din sutele de mii de bauturi pe care le-am servit în Interbelic Victoria, la Linea și la Festivalul Nostalgia, dar și din ingredientele folosite de Cătălin. Rezultatul este pur și simplu extraordinar”, a adăugat Gache Costin.

Primul capitol din „‬Grătar de Călător” este oferit GRATUIT de FoodFix.Tech pentru consumatori, care au posibilitatea de a-și crea cont și a se bucura pe deplin de arta culinară și a mixologiei oferite de Chef Cătălin Scărlătescu și Gache, accesând următorul link: https://app.foodfix.tech/cookset/gratardecalator/

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.