Montreal, din Canada, ocupă primul loc în clasamentul celor mai sigure orașe pentru călătorii în 2027, realizat de compania Berkshire Hathaway Travel Protection, relatează Euronews.
Orașul canadian a obținut 82,18 puncte și a urcat de pe poziția a 16-a, ocupată în clasamentul anterior, direct pe primul loc.
Unul dintre principalele argumente în favoarea Montrealului este nivelul redus al criminalității. Cu toate acestea, turiștii sunt avertizați că traficul poate reprezenta o dificultate, în special din cauza podurilor care asigură legătura între diferitele zone ale orașului și a lucrărilor rutiere frecvente.
Clasamentul a fost realizat pornind de la o selecție de 38 de orașe populare în rândul călătorilor americani. Peste 1.500 de persoane au participat la un sondaj în care au evaluat siguranța destinațiilor pe care le vizitaseră.
Răspunsurile au fost completate cu informații din indicii de siguranță Numbeo și The Economist, precum și cu evaluările GeoSure Global.
Compania precizează că datele reflectă situația din august 2026, când a fost efectuat sondajul, și nu reprezintă o evaluare în timp real a condițiilor de securitate.
Europa ocupă nouă dintre cele 15 poziții ale clasamentului, iar două dintre orașele sale se află pe podium.
Zürich, din Elveția, este considerat cel mai sigur oraș european pentru turiști în 2027, situându-se pe locul al doilea la nivel mondial, cu 81,03 puncte.
Amsterdam, capitala Țărilor de Jos, completează podiumul mondial, cu 80,81 puncte, după ce în clasamentul anterior se situase pe locul al patrulea.
O altă destinație europeană bine clasată este Reykjavik, capitala Islandei, aflată pe locul al cincilea, cu 78,90 puncte. Orașul ocupase prima poziție în ediția pentru 2026.
Oslo se situează pe locul al șaselea, iar Veneția pe poziția a opta.
Potrivit clasamentului Berkshire Hathaway Travel Protection, ordinea destinațiilor este următoarea, potrivit Euronews:
Montreal, Canada
Zürich, Elveția
Amsterdam, Țările de Jos
Tokyo, Japonia
Reykjavik, Islanda
Oslo, Norvegia
Singapore
Veneția, Italia
Sydney, Australia
Honolulu, Hawaii, SUA
Dublin, Irlanda
Copenhaga, Danemarca
Barcelona, Spania
San Francisco, SUA
Paris, Franța