Ai condus ani întregi fără probleme, ai mers zilnic la serviciu și ai parcurs sute de kilometri în vacanțe. Apoi, aparent fără avertisment, simplul gând că trebuie să te urci la volan începe să provoace teamă.
Mâinile transpiră, inima bate mai repede, respirația devine dificilă, iar în minte apare întrebarea care poate transforma un drum obișnuit într-o experiență copleșitoare: „Dacă mi se face rău în timp ce conduc și nu mai pot controla mașina?”.
Teama de a conduce este cunoscută drept amaxofobie și poate varia de la o stare de neliniște în anumite situații până la o frică atât de intensă încât persoana ajunge să renunțe complet la volan.
Psihologii o asociază frecvent cu anxietatea, atacurile de panică și teama de pierdere a controlului. Iar problema nu este întotdeauna traficul, viteza sau mașina în sine.
Pentru unii șoferi, frica principală este că un episod anterior de palpitații, amețeală sau panică s-ar putea repeta exact în timp ce conduc, într-un moment în care simt că nu pot opri sau părăsi rapid situația.
Se formează astfel un cerc greu de rupt: persoana se teme că episodul va reveni, începe să evite situațiile considerate periculoase, iar fiecare perioadă petrecută departe de volan poate face revenirea și mai dificilă.
Restricțiile apar uneori aproape neobservate. Mai întâi sunt evitate autostrăzile. Apoi drumurile rapide, podurile, tunelurile, depășirile sau intersecțiile aglomerate. În cele din urmă, chiar și un traseu de câțiva kilometri prin oraș poate părea imposibil.
Cum poate fi depășită frica de a conduce
Specialiștii descriu mai multe situații întâlnite frecvent: șoferi experimentați care suferă un episod de anxietate sau panică la volan, persoane care s-au temut de condus încă de la obținerea permisului și oameni care dezvoltă o frică puternică după un accident rutier sau o altă experiență traumatică.
În unele cazuri, problema poate apărea într-o perioadă în care persoana trece deja printr-un nivel ridicat de stres, chiar dacă acel stres nu are legătură directă cu mașina.
Un element important în abordarea fobiilor îl reprezintă expunerea graduală, realizată într-un mod controlat și adaptat persoanei. Procesul nu înseamnă obligarea cuiva să intre direct într-o situație care îi provoacă panică.
Pașii pot începe de la situații mult mai ușor de tolerat și pot avansa treptat spre trasee mai dificile, pe măsură ce persoana își recapătă siguranța.
În anumite programe, psihologii pot lucra împreună cu persoana inclusiv în mașină, uneori folosind vehicule cu comandă dublă. Alte abordări pot utiliza simulatoare sau realitate virtuală înainte de revenirea efectivă în trafic.
Intervenția poate urmări simultan două componente: gestionarea anxietății și recâștigarea încrederii în capacitatea de a conduce.
Este importantă și componenta practică. Condusul este o abilitate care presupune coordonare, anticipare și luarea rapidă a deciziilor, iar după o pauză îndelungată persoana se poate simți mai puțin sigură pe propriile reacții. Această nesiguranță poate alimenta, la rândul ei, anxietatea.
