La aproape un an de la palma lui Will Smith, Academia de Arte și Științe Cinematografice (AMPAS), care decernează premiile Oscar, rămâne marcată de scenă și se pregătește să nu se repete un astfel de incident.
Amintirea lui Will Smith care l-a pălmuit pe Chris Rock în direct la ceremonia din 2022 încă bântuie Hollywood-ul, cu câteva săptămâni înainte de cea de-a 95-a ceremonie, care va avea loc pe 13 martie.
Academia de Arte și Științe, care decernează în fiecare an prețioasele statuete, a dezvăluit în această săptămână că a înființat o echipă de criză pentru a putea face față unor situații similare pe viitor.
„Avem o echipă de criză, ceva ce nu am mai avut până acum. Am venit cu o mulțime de strategii în cazul în care se întâmplă ceva”, a declarat directorul executiv Bill Kramer pentru revista Time.
Președinta Academiei, Janet Yang, a declarat săptămâna trecută: „Ceea ce s-a întâmplat pe scenă a fost complet inacceptabil. Și răspunsul organizației noastre a fost inadecvat”, a recunoscut ea. „Academia trebuie să dea dovadă de transparență și responsabilitate totală în acțiunile sale, mai ales în perioade de criză”, a adăugat ea.
Pe 28 martie 2022, în mijlocul ceremoniei Oscar, Chris Rock a glumit pe seama tunsorii Jadei Pinkett Smith. Soțul ei, Will Smith, s-a ridicat și l-a pălmuit pe comediant.
Actorul, care a primit premiul Oscar pentru „cel mai bun actor” câteva minute mai târziu, i-a prezentat scuze public lui Chris Rock, mai întâi pe Instagram, apoi într-un videoclip în care a spus că „atitudinea sa este inacceptabilă”.