S-a dat startul proiectului „Testare Babeş Papanicolau în mediu lichid”. Mii de femei din București vor putea fi testate până la finalul anului 2024

0

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a anunțat că s-a dat startul înscrierilor în cadrul proiectului „Testare Babeș Papanicolau în mediu lichid”.

Proiectul va avea 10.000 de beneficiare (3.000 pe anul 2023 și 7.000 pe anul 2024) și se va derula până la data de 31 decembrie 2024. 

De asemenea, testarea este „destinată depistării precoce și prevenirii cancerului de col uterin, prin efectuarea Testului Babeș Papanicolau în mediu lichid, procedură de screening pentru cancer sau alte anomalii celulare ale colului uterin prin care acuratețea rezultatului crește exponențial”, informează ASSMB.

Astfel, femeile, cu domiciliul stabil în Municipiul București sau cu viza de reşedinţă obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de data aplicării în proiect, cu vârsta de peste 26 de ani, care au indicație de la medicul specialist ginecolog/oncolog sau medicul de familie, vor putea beneficia de efectuarea unei testări Babeș Papanicolau în mediu lichid, în cuantum total de maximum 100 lei (TVA inclus)/beneficiară.

Criteriile de eligibilitate pentru aplicarea în proiect se regăsesc la Articolul 5 din Regulament, care poate fi consultat accesând link-ul https://testarepapanicolau.assmb.ro/, iar înscrierea în proiect se realizează prin intermediul platformei online accesibilă la același link, meniul ”Înscriere în proiect”.

 

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.