Rihanna, pictorial incendiar înainte de naștere

0
Rihanna

Rihanna a pozat pe coperta celui mai nou număr al revistei Vogue pentru mai 2022. Artista apare într-un costum din dantelă, iar în alte fotografii a optat pentru lenjerie intimă cu tocuri asortate.

Diva din Barbados a dezvăluit, în cadrul unui interviu, că a purtat discuții cu mai multe mame și a speriat-o ce a auzit despre despresia postnatală. Artista a mai spus că începe să se simtă scăpată de sub control pe plan emoțional când se gândește la nașterea propriului copil.

Întrebată despre începutul acestei călătorii, cântăreața a spus: „Nu aș spune că a fost o sarcină planificată. Dar cu siguranță nu am avut planuri împotriva ei”.

„Iar apoi am făcut testul. Nu am pierdut timpul. L-am chemat pe A$AP Rocky înăuntru și i-am arătat. Apoi, a doua zi dimineață, am ajuns în cabinetul medicului și călătoria noastră a început”.

Artista a a fost întrebată care e cea mai mare frică a ei legată de naștere. „Depresia postnatală. Oare mă voi simți scăpată de sub control, din punct de vedere emoțional? Acestea sunt poveștile pe care le aud de la femei care mă sperie”, a spus ea.

Ea a mai spus că e hotărâtă să continue să-și gestioneze imperiul de miliarde de dolari în timp ce își crește primul copil. „Echilibrul e unul dintre cele mai mari provocări ale mele și a fost dintotdeauna. Acum există o altă ființă în joc și schimbă tot ce știam până acum”.

„Totuși, am afaceri care nu se vor conduce singure. Mama mea s-a descurcat cu noi trei fără ca măcar să aibă cu resursele pe care le am eu acum, așa că o pot face și eu cu siguranță”.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.