Regele Charles al III-lea a fost încoronat sâmbătă, 6 mai, alături de soția sa, Camilla. Primul portret oficial al suveranului britanic a fost prezentat public, luni, pe contul de Twitter al familiei regale.
Cu coroana pe cap, sceptrul în mâna dreaptă şi orbul în mâna stângă, regele Charles al III-lea fixează cu privirea obiectivul aparatului de fotografiat.
El a pozat în Sala Tronului, în Palatul Buckingham, la Londra.
Regele Charles este aşezat pe unul dintre cele două scaune din 1902 fabricate pentru viitorul rege George al V-lea şi regina Mary în vederea încoronării lui Edward al VII-lea.
Portretul oficial este însoţit de un text, semnat de către Charles al III-lea.
„Soţia mea şi cu mine ţinem să ne adresăm cele mai sincere şi mai calde mulţumiri tuturor celor care au contribuit la transformarea acestui eveniment într-un moment atât de special”, este mesajul transmis de rege.
„Să ştim că beneficiem de susţinerea voastră şi de încurajările voastre şi că suntem martorii bunătăţii voastre exprimate în atât de multe moduri diferite a fost cel mai frumos cadou de încoronare”, scrie regele.
Sursa: Tabu.RO