Pericolul lentilelor de contact. Care sunt cele mai dăunătoare

0

Un avertisment clar adresat celor care poartă anumite lentile de contact vine din partea medicilor oftalmologi.

Lentile trimestriale sau chiar anuale pot fi găsite cu ușurință pe internet, doar că nu sunt recunoscute de Comisia Europeană a lentilelor de contact și pot avea efecte grave asupra sănătății ochilor. Pot duce chiar la orbire. 

Pe internet, pe site-urile unor cunoscuți furnizori de produse oftalmologice, găsim cu ușurință și lentilele anuale, cu nu mai puțin de 365 de purtări.

Oficial, acestea nu ar mai trebui să fie pe piaţă de cel puțin doi ani, dar unii importatori preferă să epuizeze stocurile existente pentru a nu rămâne cu marfa nevândută. 

O astfel de pereche de lentile anuale costa peste 600 de lei, dar în ultimele luni au avut preţuri cu mult reduse, iar acum se vând cu 250 de lei perechea.

Medicii spun că atât cele medicale, cât și cele cosmetice, cu perioada îndelungate de folosire, pot fi periculoase.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.