Vedetele din România nu au rămas indiferente la situația refugiaților ucraineni ajunși în țară și s-au implicat pentru a-i ajuta.
Un mesaj al Mihaelei Rădulescu îndeamnă populația la acțiune, dar mai ales la empatie.
Vedetaa scris pe rețeaua de socializare că, în această perioadă este important să fim alături de cei suferinzi, indiferent de motivul care ne face să ajutăm.
„Avem toți cu ce și un de ce să ajutam, personal sau doar pentru că suntem oameni”, a transmis vedeta.
Mihaela Rădulescu dezvăluie că are o legătură specială cu țara vecină datorită familiei sale.
„Bunic născut la Kiev, mutat din dragoste, după război, în România. Azi mi-ar fi zâmbit cu ochii lui albaștrii”, a adăugat aceasta.
Vedetele din România, solidare cu refugiații
Multe dintre vedetele din țara noastră au reacționat și ele rapid și s-au mobilizat atât fizic, cât și pe rețelele de socializare.
Codin Maticiuc, Andreea Marin, Maia Morgenstern, Simona Gherghe, Virgil Ianțu și Radu Vâlcan dau dovadă de umanitate în vreme de război.
Recent, Codin Maticiuc a anunțat că el și cei de la fundația Metropolis au amenajat sala de sport de la școala din Dascălu, pentru a ajuta cât mai mulți refugiați. Acolo au ajuns deja 200 dintre aceștia, majoritatea din India, dar care se aflau la studii în Ucraina.
iind ambasador UNICEF, Andreea Marin știe cât de importante sunt liniștea și fericirea pentru un copil. Vedeta a donat și o sumă de bani pentru a-i ajuta pe refugiață și îi îndeamnă pe cei cu suflet mare să-i urmeze exemplul.
Iulia Albu a decis să ajute și ea. Mihai Morar și fetele lui au pregătit un pachet special pentru refugiați. Radu Vâlcan s-a implicat direct și, alături de o asociație, a strâns lucruri necesare pentru refugiați.