Medicul Vlad Ciurea dezvăluie motivul pentru care unii oameni fac cancer și alții nu

0

Prof. dr. Vlad Ciurea a explicat care sunt pașii pe care e necesar să îi facem zilnic pentru a preveni această gravă maladie, cancerul. 

„Este un cuvânt foarte greu, este un cuvânt care ne domină. Numai când îl auzim tremurăm pentru că ființa umană știe că acest cancer este ca o sabie deasupra, care în orice moment ne poate ataca, în orice moment ne poate lovi.

Și întrebarea este poți sau nu poți să faci o luptă în asemenea situație, în fața unei asemenea boli crude însăși? S-a întâmplat ceva în ultimii 30 de ani, a crescut total numărul. Noi le spunem neoplazii medical și mult mai frumos. Toate și cele pulmonare, și cele gastrice și de colon şi la doamne, tot felul de asemenea cancere, neoplazii endocrine groaznice și, din nefericire, au crescut și cele cerebrale. Întrebarea e de unde au crescut?

Observați de cât timp n-ați mai văzut cerul deschis deasupra Bucureștiului? Cerul albastru? Este un cer cenușiu, deci înseamnă o poluare fantastică.

Lipsa de oxigen, de aer curat. Am tăiat pădurile și le tăiem în continuare, aer curat. Parcă facem tot ce e posibil împotriva noastră și atunci ne întrebăm de unde avem cancere.

Apa nu mai e. Apă curată, nu în sticlă și tot felul de plasticuri pe care le transportăm. Vrem apă și apă cât mai curată. Mai este curată apa aceea?

Urmează mâncarea de care toți ne îngrozim. Această mâncare super chimică o știm cu toții atât de „bună”, atât de aditivă. Și mai urmează starea de stres pe care o avem. Mergem la serviciu sub stres, plecăm de la serviciu sub stres, mergem în acest oraș în care am putea fluidifica perfect circulația.

Toate lucrurile acestea ne ajută să prevenim această boală cumplită. A mai venit și epidemia de COVID care ne-a terminat ca imunitate, pentru că această boală arată mare scădere de imunitate. Și au mai venit aceste informații în media. Dai drumul la media și te sperii. Ba că este război, ba că vine nu știu cine peste tine, ba că tu trebuie să fugi… La serviciu, șefii, șefele sunt din ce în ce mai agresivi, din ce în ce mai răi”, a spus dr. Vlad Ciurea în cadrul unei emisiuni televizate.

„Hai să zicem o poliție interioară care se numește homeostazie, care ne ține în funcțiune la un nivel. Ori dacă asta se clatină continuu la un moment dat se rupe ca un ghețuș pe care începem să alunecăm.

Și atunci toată apărarea, toată imunitatea asta scade și scade și scade și atunci partea cealaltă, agresivitatea, mediile acide în care se dezvoltă aceste celule neoplazice canceroase groaznice încep să crească.

Până la urmă cu toți avem celule canceroase în corp, doar că la unii se dezvoltă, la alții nu, asta e deosebirea. Vă spun secretul.

Pentru că avem zâmbet pe buze fiind, gândim pozitiv și gândim numai partea bună dintr-o dată ne-a crescut imunitatea și dintr-o dată am reușit să facem un mic scut împotriva acestei agresivități.

Facem tot ce este posibil, dacă putem, cum am prins o rază de lumină, să ne ducem la acest soare pe care îl avem. Cum am prins o rază de speranță să plecăm din București oriunde, cât mai la țară, la munte, oriunde este frumos.

Ţara asta este frumoasă și să gândim cât mai mult în bine. Cu cât gândești mai rău, cu atât imunitatea scade. Oamenii spun că a crescut media de viață. Perfect. Dar să nu crească media de viață și în speranța de viață cu foarte multe boli, să crească cât mai natural posibil.

Şi alt lucru, pentru că aceste boli groaznice, despre care noi tot discutăm, să le prevenim, nu să ne umblăm cu punga de medicamente.

Înaintea bolii medicina face controale preventive pe toate liniile. Haideți să le facem. De câte timp n-am mai fost la stomatolog, de cât timp n-a mai fost la Oculist ș.a.m.d?

Cei din oraș, vă dați seama, sunt supuși la toate agresiunile. Că eşti în oraș ai foarte multe avantaje, dar și comoditatea. Nu te mai miști, ori mișcarea împinge organismul înainte. Mă mișc, deci exist, altfel nu merge. Dacă numai stau pe fotoliu și apăs pe buton la televizor, la calculator, la tabletă, la telefon, totul îmi vine dea gata și eu nu mai fac nimic.

Obezitatea este un factor predispozitar că nu se mai face metabolism corespunzător. Am devenit o populație foarte, foarte obeză.

Mesajul este: mâncați cât mai sănătos, stați în aer cât mai curat, beţi apă cât mai bună și nu uitați de grădina țăranului și de lucrurile bune din această țară și zâmbiți”, a spus dr. Vlad Ciurea. 

Sursa: Realitatea Medicala

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.