Mama lui Theo Rose, primele declarații după ce s-a anunțat că fiica ei este însărcinată

0
Theo Rose

Vestea că Theo Rose este însărcinată a stârnit un val de comentarii pe social media. După ce tatăl ei a confirmat zvonul, mama artistei a dat primele declarații într-o emisiune TV, unde a menționat cum a primit vestea.

Artista încă nu a oferit primele declarații în acest sens, însă părinții ei nu au stat pe gânduri și au declarat cum se simt în poziția de viitori bunici. După ce tatăl ei a confirmat zvonul care circula pe Internet, mama artistei și-a exprimat bucuria în cuvinte în cadrul unei emisiuni TV, unde a menționat că sarcina artistei este o mare împlinire pentru familia lor.

”Sar în sus! Ce să fac? Sunt un om fericit, un părinte care asta așteaptă de la o vreme. Mă gândesc la pensionare acum că trebuie să stau cu bebelușul dacă vine. Să fie sănătoși și să ne bucure viața. Că asta așteptăm, asta e împlinirea noastră! Ne-a anunțat de puțin timp! De o săptămână, două. Au venit în vizită (…) și au zis că au o veste bună. Ne-am bucurat! Noi suntem o familie mai mare și ne-am bucurat cu toții. Theo a fost asumată din prima. A zis dacă pică, asta e…Nici nu se pune problema! Ea iubește foarte mult copiii. A botezat câțiva copilași. Sunt foarte fericiți! Trăiește ceva frumos!”, a declarat mama lui Theo Rose.

Anghel Damian și Theo Rose vor deveni părinți în vara anului viitor, după doar aproximativ patru luni de când s-a dezvăluit faptul că formează un cuplu.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.