Johnny Depp revine în showbiz cu fruntea sus, după ce a câştigat procesul cu fosta sa soţie, Amber Heard. El a fost deja contactat de Disney, pentru a reveni în faimoasa franciză Pirații din Caraibe, unde l-a interpretat pe piratul Jack Sparrow, timp de 15 ani.
300 de milioane de dolari să-l joace din nou pe Jack Sparrow
Suma care i-a fost propusă actorului ca să-l readucă la viaţă pe celebrul personaj care l-a consacrat, se ridică la nu mai puţin de 301 de milioane de dolari.
Există și o posibilă explicație a fabuloasei sume. Spre amuzamentul celor prezenți în tribunal, avocata fostei soții a megastarului, Elaine Bredehof l-a întrebat, în cadrul procesului, pe Johnny Depp dacă „va mai accepta un rol în franciza „Pirații din Caraibe”, chiar dacă Disney îi va oferi și 300 de milioane de dolari și un milion de alpace?”.
O persoană din interiorul Disney a susținut, de asemenea, că Johnny Depp ar fi primit și un „cadou de împăcare” din partea studioului. Acesta ar fi fost livrat împreună cu o scrisoare care ar fi putut reprezenta o ofertă oficială, o scuză sau „ceva între ele”, potrivit Daily Mail. „Știu că firma i-a trimis un coș-cadou cu o scrisoare foarte sinceră. Dar nu sunt sigur cum a fost primită”, a spus sursa Disney.
Johnny Depp a câștigat procesul cu Amber Heard
Jurații i-au dat dreptate lui Johnny Depp și au dat verdictul că afirmațiile făcute cu privire la acesta au fost „false”, relatează BBC. Conform juraților, Heard a acționat cu „răutate” împotriva fostului soț.
Juriul a decis și că Depp va primi 10 milioane de dolari în daune compensatorii și alte 5 milioane în daune punitive. Judecătoarea Penney Azcarate a redus mai târziu suma totală a daunelor punitive la 350.000 de dolari pentru a respecta legile statului Virginia care nu permit plata unor daune mai mari, astfel că Amber Heard trebuie să îi dea lui Depp 10,4 milioane de dolari, în total.
Totuși, în verdictul juriului se arată că și Amber Heard a fost defăimată, însă nu de Depp, ci de avocatul acesteia, Adam Waldman. Prin urmare, ea va primi 2 milioane dolari în daune compensatorii, însă fără daune punitive.