Festivalul de la Cannes 2022, lista câștigătorilor. Filmul recompensat cu Palme d’Or

0
cannes

Lungmetrajul „Triangle of Sadness”, regizat de cineastul suedez Ruben Ostlund, a câştigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 75-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, informează Agerpres.

„Triangle of Sadness” este o comedie cu accente noir despre Carl şi Yaya, un cuplu de celebrităţi, care sunt invitaţi într-o croazieră de lux la care participă doar persoane foarte bogate. Această satiră acidă despre avuţia personală şi comportamentele pe care ea le determină abordează cu mult curaj tematica raporturilor de clasă din societăţile occidentale.

Filmul, ovaţionat în picioare timp de opt minute de spectatorii care au asistat la premiera sa mondială în cadrul Festivalului de la Cannes, îi are în rolurile principale pe actorii Harris Dickinson, Charlbi Dean şi Woody Harrelson.

Cea de-a 75-a gală de decernare a premiilor de pe Croazetă a avut loc sâmbătă seară la Palais des Festivals din Cannes. Gazda ceremoniei a fost actriţa franceză Virginie Efira. Juriul competiţiei oficiale a fost prezidat de actorul Vincent Lindon.

Festivalul de la Cannes 20022. Palmaresul complet al competiţiei oficiale

Trofeul Palme d’Or: „Triangle of Sadness”, de Ruben Ostlund

Marele Premiu al Juriului: „Stars at Noon”, de Claire Denis, şi „Close”, de Lukas Dhont

Premiul Juriului: „Le Otto Montagne”, de Felix Van Groeningen şi Charlotte Vandermeersch, şi „Eo”, de Jerzy Skolimowski

Premiul aniversar al Juriului pentru a 75-a ediţie : „Tori & Lokita”, de Jean-Pierre şi Luc Dardenne

Premiul pentru regie: Park Chan-wook („Decision to Leave”)

Premiul pentru scenariu: Tarik Saleh („Boy From Heaven”)

Premiul de interpretare feminină: Zar Amir Ebrahimi („Holy Spider”)

Premiul de interpretare masculină: Song Kang-ho („Broker”)

Trofeul Camera d’Or: „War Pony”, de Gina Gammell şi Riley Keough

Menţiune specială Camera d’Or: „Plan 75”, de Hayakawa Chie

Trofeul Palme d’Or pentru scurtmetraj: „The Water Murmurs”, de Jianying Chen

Menţiune specială pentru scurtmetraj: „Lori”, de Abinash Bikram Shah

Palme d’Or onorific: Forest Whitaker şi Tom Cruise.

Cineastul român Alexandru Belc a câştigat vineri seară premiul pentru regie în cadrul secţiunii Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, pentru filmul „Metronom”.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.