Doliu în lumea artistică! Compozitorul melodiei „Iubire, bibelou de porţelan” a murit

0

A murit Mircea Drăgan, supranumit bunicul muzicii pop-rock românești! Artistul s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani, cu puţin înainte de a împlini 78.

Compozitorul Mircea Drăgan, fost membru al formațiilor Sideral (1965-1968), Mondial (1968-1972), Romanticii (1972-1991), membru in Consiliul UCMR și in Biroul Sectiei de muzica pop, a încetat din viață.

„Iubire, bibelou de porțelan” reprezintă una din cele mai mari realizări muzicale ale compozitorului, piesa fiind difuzată și azi de anumite radiouri, deși a apărut pe piață în urmă cu 55 de ani!

Mircea Drăgan s-a născut pe 20 mai 1945). Născut într-o familie de muzicieni, bunicii au fost muzicieni, a învăţat pianul de la 4 ani, apoi a urmat studiile Conservatorului din Bucureşti, a început să cânte cu Sideral, în perioada ’65-’68, apoi din ’68 până în ’71 cu formaţia Mondial şi din ’72 până în ’90 cu Romanticii.

Din ’84 s-a dedicat meseriei de compozitor, a început compoziţiile din ’69, dar succesele au venit ceva mai târziu, prin ’76 cu «Soare şi foc», albumul cu Romanticii, «Mâine», piesa care a câştigat premiul de compoziţie şi interpretare în Germania, a avut nenumărate succese din punct de vedere muzical, bineînţeles succese obţinute prin muncă pentru că a muncit foarte mult, a avut o carieră destul de bine conturată, lucru care i-a adus participări la mai toate festivalurile care se ţineau în România, Festivalul de la Mamaia, Festivalul Muzicii de dans, Festivalul de la Costineşti, Melodia Anului, la toate a fost laureat, a luat premii, piesele sale au fost bine primite de public.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.