Roxana Nemeș arată uimitor după ce a slăbit 20 de kilograme. Secretul este că aleargă mult de la un proiect la altul, are o viață activă și tocmai de aceea nu prea are timp să mănânce.
Cântăreaţa a recunoscut că nu ține vreo dietă, dar își permite să mănânce orice. Chiar dacă încearcă să nu adauge kilograme în plus, își poate face toate poftele. Mănâncă puțin, pentru că așa s-a obișnuit, dar nu face rabat de la nimic.
„A intrat pe mine mărimea 36, nici mie nu îmi vine să cred. De menținut, alerg foarte mult, cred că asta e. Nu pe bandă, acolo mai rar, din păcate, spre rușinea mea, în ultimul timp. Alerg mult la proiecte, de la unul la altul, le fac pe toate, vreau să le fac pe toate.
Viața activă e cea mai bună rețetă, pentru că nici nu ai timp să mănânci, uiți. Nu e indicat, nu este foarte sănătos, deși eu mi-am făcut analizele și sunt sănătoasă tun. Important e, părerea mea, cel puțin pe mine asta m-a ajutat, vorbind serios acum, faptul că mănânc. Îmi fac toate poftele, dar mănânc puțin, pentru că m-am obișnuit așa, că nu am timp.
Atunci când mănânc, nu mai pot să mănânc mult, că simt imediat că mi se taie și atunci e ideal să mănânci ce vrei și să nu te îngrași. Dar puțin, totul cu măsură, în afară de dragoste, acolo nu există măsură, ar trebui să fie peste măsură”, a declarat Roxana Nemeș pentru Wowbiz.ro.