Cum arată Promenada Lacul Morii. Zici că ești pe faleză la mare! – FOTO

0
promenada

Au fost finalizate lucrările de modernizare pe digul Lacul Morii. Acesta a fost inaugurat miercuri, pe 1 Iunie, în prezența a circa 10.000 de oameni, ieșiți la plimbare pe parcursul întregii seri.

Porțiunea de dig amenajată are o lungime de 2.155 de metri și o suprafață totală de 10.344 m2. Găsiți aici 18 pergole de lemn, 66 de bănci, 57 de coșuri de gunoi și aproape 100 de stâlpi de iluminat. De asemenea, promenada e dotată cu 20 de sisteme de supraveghere video și cu 5 sisteme People Counter. Lucrările au costat circa 10 milioane de lei, ceea ce reprezintă 73% din prețul licitat, potrivit primarie6.ro.

Miile de bucureșteni care au venit la inaugurarea Lacului Morii au rămas uimiți de noua înfățișare a locului. „În sfârșit intrăm și noi în rândul lumii și avem un loc civilizat de promenadă. Aici mereu a fost dezastru. Nu credeam să apuc ziua în care digul va fi reparat”, spune încântată o doamnă, potrivit click.ro.

Cea mai lungă pistă de alergare profesională din România

Pista de alergare are o lungime de 2,15 km și e realizată din tartan de cauciuc, un material moale, menit să protejeze articulațiile sportivilor. Este cea mai lungă pistă de alergare profesională din România, implementată pe domeniul public, care beneficiază de un sistem certificat World Athletics, sistem care se găsește pe multe dintre stadioanele pe care s-au desfășurat competiții internaționale
de atletism.

Pentru a evita accidentele, dar și deteriorarea pistei de alergare, bicicliștii nu au acces pe
promenadă. Special pentru ei, a fost amenajat un drum de aproximativ 2 km, aflat la baza digului, ce pornește de la barajul Ciurel până la insulă. Cei care vor să urce și să se plimbe pe dig, își pot lăsa bicicletele la rastelul special amenajat.

Promenada Lacul Morii, în cifre

  • 29 septembrie 2021 – au început lucrările;
  • 1 iunie 2022 – inaugurarea;
  • Pista de alergare are o lungime de 2,15 km și o lățime de 2,1 metri;
  • 10.344 m2 este întreaga suprafață amenajată;
  • În cadrul lucrărilor, s-au folosit 2.392 de metri de borduri prefabricate, 596 mc de beton și 3.620 de tone de mixtură asfaltică;
  • Sunt aici: 18 pergole de lemn, 8 jardiniere, 66 de bănci (dintre care 4 mari, tip șezlong, de 50 de metri fiecare), 57 de coșuri de gunoi și aproape 100 de stâlpi de iluminat;
  • Promenada are 6 intrări, cu 6 scări de acces pe dig, dintre care două adaptate persoanelor cu dizabilități. În total, sunt 249 de trepte;
  • Locul e ținut sub observație 24 de ore din 24 de 20 de camere de supraveghere și 5 sisteme People Counter (numără persoanele aflate pe dig);
  • Pe pista de alergare sunt 12 scaune, al căror rol e acela de a acoperi bornele de verificare a structurii digului;
  • 10 milioane de lei au costat lucrările.

Sporturi pe apă și evenimente culturale pe Insula Lacul Morii

Pe suprafața nordică a lacului celebra insulă de aproape 3,5 hectare, cunoscută sub numele de „Insula Îngerilor”. Primăria sectorului 6 vrea ca zona să devină un centru pentru sporturi nautice și activități culturale. Pe 10 iunie, specialiștii din cadrul Primăriei Sectorului 6 se întâlnesc cu reprezentanții Ordinului Arhitecților din România (OAR) pentru a stabili condițiile concursului de soluții pentru transformarea zonei. Câștigătorul va fi anunțat în această toamnă.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.