Cristina Ich, desfigurată după o procedură estetică

0

Cristina Ich a împărtășit recent o experiență neplăcută prin care a trecut după o intervenție estetică noninvazivă. La doar două zile de la procedură, rezultatul a fost dezastruos, aducând cu sine găuri în față și evidențierea cearcănelor.

Vedeta a fost nevoită să caute ajutorul unui alt specialist pentru a corecta situația nefericită. Iniţial, intenția a fost doar să-și hidrateze tenul cu acid hialuronic, dar procedura a avut consecințe grave. Fața ei a avut găuri, iar cearcănele erau extrem de vizibile. După această experiență, Cristina Ich avertizează în special femeile să aleagă cu atenție specialiștii în intervenții estetice.

„M-am dus și eu să-mi pun un gen de acid hialuronic pentru hidratare, atât, căci mi s-a părut mie că am genul de pilow-face, că aș fi umflată la față. M-am trezit după două zile de la intervenție că se topea acidul, ajunsesem să am găuri în față. Nu vă mai spun ce cearcăne aveam! Trei săptămâni am stat în casă de sărbători, așa ceva nu doresc la nimeni!”, a transmis Cristina Ich pe Instagram.

„Fetelor, vă rog să fiți foarte atente la cine mergeți să vă facă aceste proceduri. Așa se întâmplă când te mănâncă… vorba aceea! Mie mi-a dat-o Universul bine de tot. A început mama să țipe la mine: „Eu te-am făcut frumoasă și tu te desfigurezi cu mâna ta!”. Nu vreau să știu ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi făcut o procedură estetică, o operație de amploare, cred că nu mai ieșeam din casă”, a avertizat vedeta.

Până la urmă  Cristina Ich a reușit să-și corecteze problemele apelând la un alt medic estetician, care a refăcut aspectul feței sale, aducându-i încrederea și confortul înapoi: „A reușit să-mi umple găurile, până la urmă, doctorița mea, care a reușit nu știu prin ce minune să-mi refacă fața. Nu vă pot arăta poze că vă speriați!”.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.