Cel puțin 27 de morți după ce o ambarcațiune cu migranți s-a scufundat în Canalul Mânecii

0

O ambarcațiune plină cu migranți s-a răsturnat în timp ce traversa Canalul Mânecii, dinspre Franța spre Marea Britanie. Cel putin 27 de oameni și-au pierdut viața. Tragedia s-a petrecut miercuri, lângă Calais.

 

”În jurul orei 14:00, un pescar a raportat descoperirea a aproximativ 15 corpuri plutitoare în largul coastei Calaisului. O navă a Marinei Naționale a recuperat mai multe persoane, printre care cinci decedate și cinci inconștiente, potrivit unui raport provizoriu” a transmis Ministerul de Interne francez.

Pe Twitter, ministrul de Interne și-a exprimat ”emoția puternică față de tragedia cauzată de răsturnarea unei bărci de migranți în Canalul Mânecii. Nu putem spune destule despre natura criminală a contrabandiştilor care organizează aceste traversări”. Demnitarul a anunțat că se deplasează la fața locului.

Ulterior, numărul victimelor a crescut. Potrivit BFMTV, citat de Lavoixdunord, 27 de cadavre au fost recuperate din apă, în timp ce Franck Dhersin, vicepreședintele Hauts-de-France responsabil cu transportul, indică că ”au fost recuperate 24 de cadavre”.

Într-un comunicat de presă, prefectura maritimă a Canalului Mânecii și a Mării Nordului indică că ”sunt angajate multe mijloace pentru a operațiunea de salvare: trei nave și două elicoptere”. Acestea operează la aproximativ cincisprezece kilometri nord de Calais.

Premierul Jean Castex a deplâns tragedia si a declarat ca ”gândurile mele se îndreaptă către numeroșii dispăruți și răniți, victime ale traficanților criminali care le exploatează suferința și mizeria”, a indicat șeful guvernului într-un mesaj postat pe Twitter, asigurând că urmărește situația în timp real.

”Franţa nu va lăsa Canalul Mânecii să devină un cimitir”, a declarat miercuri preşedintele francez Emmanuel Macron, după moartea a cel puţin 31 de migranţi care încercau să traverseze canalul. Macron a solicitat ”întărirea imediat a resurselor agenţiei Frontex la frontierele externe” ale UE, potrivit unui comunicat difuzat de preşedinţia franceză, relatează AFP.

Şeful statului francez a cerut ”o reuniune de urgenţă a miniştrilor europeni preocupaţi de provocarea migraţiei” şi a dat asigurări că ”se va face totul pentru a-i găsi şi condamna pe cei responsabili” de această dramă.

Preşedintele Macron a anunţat cel puţin 31 de morţi, în timp ce bilanţul precedent al poliţiei anunţa că 27 de persoane au murit miercuri în scufundarea ambarcaţiunii lor în largul coastei portului Calais, un oraş din nordul Franţei devenit punctul de plecare pentru încercările de traversări către coastele britanice.

Și Premierul britanic Boris Johnson a convocat o reuniune interministerială de criză miercuri, după moartea migranșilor care încercau să traverseze Canalul Mânecii din Franţa către Regatul Unit, a anunţat Downing Street.

”Prim-ministrul va conduce în această după-amiază o reuniune COBR privind situaţia în Canalul Mânecii”, a declarat purtătorul său de cuvânt.

Traversările ilegale ale Canalului Mânecii au crescut de la începutul anului. De la 1 ianuarie 2021, se estimează că peste 21.000 de persoane au trecut ajuns în Marea Britanie din Franța. 

Sursa: Realitatea Star

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.