Ce rişti dacă mănânci produse de patiserie dimineața

0

Produsele de patiserie sunt consumate de majoritatea românilor, fiind alese des pentru micul dejun sau gustările dintre mese.

Cu toate acestea, specialiștii avertizează că acestea nu sunt recomandate, în special dacă sunt consumate dimineața. 

Medicul Mihail Pautov trage un semnal de alarmă cu privire la consumul produselor de patiserie, în special dimineața.

Specialistul a explicat care sunt efectele consumului acestor produse, în cadrul unui clip pe TikTok.

„Am găsit un aliment foarte nesănătos care, efectiv, consumat greșit, ne distruge metabolic. Mă refer la aceste alimente, în contextul în care le mâncăm aproape zilnic, le mâncăm în cantități mari și ne imaginăm că ele nu ne fac rău și, de fapt, ele ne fac rău.

Într-o jumătate de oră după ce am mâncat un covrig pe stomacul gol, glicemia a ajuns la 155. Apoi, a urmat o scădere bruscă a glicemiei, aproape de 70, lucru care mi-a adus confuzie, mi-a creat un declin cognitiv tranzitoriu și mi-a dat o senzație puternică de foame.

Nu mă puteam concentra, nu aveam chef să mai vorbesc cu nimeni, tot ce voiam era să mănânc. Apoi am băut o bere fără alcool și mi-am recăpătat glicemia”, a povestit medicul.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.