Când începe „Litoralul pentru toți”. Prețurile, cu până la 75% mai mici

0
Litoralul pentru toți

Programul social “Litoralul pentru toţi” a ajuns la ediţia cu numărul 41.

Programul începe în acest an pe data de 28 august, iar tarifele pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

”Programul social “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 41, începe în acest an pe data de 28 august şi durează până la finalul sezonului. În această perioadă, turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon”, arată datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Până în prezent şi-au anunţat participarea 27 hoteluri din toate staţiunile de pe litoralul românesc, dar până la data la care se va da startul programului, FPTR estimează că se vor înscrie aproximativ 100 de hoteluri ce vor pune la dispoziţia turiştilor un număr de circa 10.000 de locuri de cazare pe noapte.

“În ciuda scurtării vacanţei de vară a elevilor şi a campaniei fără precedent de denigrare a litoralului românesc, “Litoralul pentru Toţi” este un program aşteptat şi dorit atât de românii care s-au bucurat deja de o vacanţă în plin sezon, cât şi de cei care vor să profite de tarifele foarte bune pentru a merge într-un sejur pe litoral. Este singurul program social care oferă posibilitatea tuturor să se relaxeze câteva zile la plajă şi îi îndemn pe turişti să rezerve în această perioadă pentru că preţurile sunt accesibile, cu mult mai mici decât în destinaţiile concurente, iar vremea se anunţă a fi însorită şi călduroasă toată luna septembrie”, declară Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.