O nouă destinație de vacanță în Grecia, lansată pentru români

0

Un touroperator a creat un pachet de vacanță cu zbor charter în Lesbos, a treia cea mai mare insulă din Grecia.

Insula este recunoscută pentru atmosfera autentic grecească, bucătăria tradițională excelentă și contribuția importantă la producția națională de ouzo.

„Românii călătoresc mai mult ca oricând și vor să experimenteze destinații în care nu au mai fost, dar în același timp cumva familiare, așa cum este Grecia. În primele luni din 2024, dorința clienților de a cunoaște destinații noi și autentice a crescut cu aproximativ 25% față de aceeași perioadă a anului trecut. Această tendință reflectă aspirația turiștilor români de a descoperi locuri interesante și de a trăi experiențe autentice – un mijloc inspirat de a evada din rutina cotidiană.

Primind constant întrebări și solicitări pentru astfel de vacanțe, am decis să adăugăm în portofoliul nostru sejururile charter avion în insula grecească Lesbos, care se află la doar o oră și 20 de minute de zbor de București. Este o destinație nouă pentru majoritatea românilor, dar sunt convins că toți cei care îndrăgesc Grecia se vor simți acasă în Lesbos.

Prin acest nou produs, răspundem așteptării turiștilor de a se bucura de o vacanță confortabilă, accesibilă ca preț și ofertantă din punctul de vedere al experienței, susținând în același timp creșterea agenției organizatoare AeroVacanțe și, implicit, a volumului de vânzări pe segmentul de turism leisure”, declară Antonio Nițu, Director General al Grupului Aerotravel, citat de adevărul.ro.

Zborurile charter către insula Lesbos sunt operate în fiecare vineri din București, în perioada 14 iunie – 13 septembrie 2024. Sejururile în insula Lesbos au tarife începând de la 289 euro/persoană și includ transport charter avion, taxe de aeroport, transferuri, asistență turistică locală și 7 nopți de cazare. Astfel, sejururile în Lesbos sunt cu până la 20% mai ieftine față de sejururi similare în alte insule grecești. Zborurile charter sunt efectuate de compania TAROM și durează o oră și 20 de minute.

„Lesbos este o destinație care își păstrează autenticitatea, oferind turiștilor facilități foarte bune, peisaje încântătoare, o artă culinară plină de savoare, o atmosferă relaxată și, nu în ultimul rând, plaje foarte bune. Aici, nu mai puțin de 19 plaje sunt certificate Blue Flag. Cele mai importante dintre acestea sunt situate în apropierea spațiilor de cazare din portofoliul AeroVacanțe, pentru a oferi un confort sporit turiștilor”, spune Antonio Nițu.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.