Călin Goia de la Voltaj susține greva profesorilor. Mesaj viral pe rețelele de socializare

0

Călin Goia, solistul trupei Voltaj, tată a trei copii, susține greva profesorilor din România, care a început luni, 22 mai 2023.

Călin Goia susține că știe deja prin ce umilințe trec profesorii din România. Un cadru didactic debutant primește doar 2.500 de lei, în condițiile în care o chirie ieftină într-o garsonieră din București costă 1.500 de lei.

„Dragii mei, ce urmează să spun acum nu are niciun fel de conotație politică. Știți că rareori îmi place să-mi exprim public punctul de vedere. Nu consider întotdeauna justificat sau oportun să o fac, dar acum chiar cred că e important.

Ce vreau să spun este că susțin din tot sufletul greva profesorilor, am toți cei trei copii în sistemul de stat, știu ce eforturi depun și cred că – și nu cred – sunt sigur că singura salvare a țării ăsteia este să punem accentul pe educație, să investim în educație și să fim alături de acești profesori care își dau tot sufletul acolo, la școală.

Unii își pierd speranța, alții continuă să lupte, important e să fim și noi alături de ei și mai ales factorii de decizie. Așa că sunt cu voi”, a transmis artistul.

 

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.