Anamaria Prodan, în topul celor mai bogați români. Ce avere are impresara

0
Anamaria Prodan

Anamaria Prodan a intrat în Top 300 cei mai bogați români, un clasament realizat de revista Capital.

Impresara de fotbal, care de curând a împlinit vârsta de 49 de ani, ocupă locul 141, cu o avere estimată în jurul a 40-60 de milioane de euro.

Afacerile din domeniul imobiliarelor au propulsat-o pe vedetă printre cei mai bogați români, potrivit acesteia.

„141? Sunt locul 141 după ce mi-a fost sustrasă o mare parte din avere. Dar o să recuperez și o să fiu în top 50. Am afaceri mai multe domenii, am în imobiliare, în domeniul sportiv, în fashion, în televiziune și am investit și în cryptomonede.

Imobiliarele reprezintă cam 50% din averea mea. Cam 30% din avere este investită și provine din fotbal, din ceea ce am făcut eu în fotbal. Restul de 20 de procente se învârtește în domenii precum televiziunea, dar și în cryptomonede.

Să nu uităm de afacerea cu modă, cea de care se ocupă fiica mea, e fix în domeniul ei, se și pricepe, a lucrat ca model și are studii în domeniul economic”, a declarat Anamaria Prodan, pentru Fanatik.

Ion Țiriac, care a fost, până de curând, patron al turneului de la Madrid, rămâne în continuare cel mai bogat român din sport, cu o avere de aproximativ 2 miliarde de euro. În topul general, miliardarul român este pe locul trei.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.