Fiecare dintre noi caută să-și strecoare câteva hobby-uri în programul încărcat pe care îl avem. Aceste activități trebuie să ne destreseze și dacă se poate, să ne aducă și alte beneficii, fie cu privire la dezvoltarea intelectuală, fie în ceea ce privește îmbunătățirea sănătății fizice sau mentale. Ei bine, același lucru îl fac și vedetele, iar în rândurile următoare vom prezenta câteva dintre activitățile lor preferate pentru recreere.
Grădinărit
Nu este greșit să spunem că acest hobby are rol terapeutic, întrucât stimulează starea de spirit, productivitatea, concentrarea și creativitate, în timp ce contribuie la reducerea stresului și a oboselii. Jake Gyllenhaal este ambasador de marcă și purtător de cuvânt al unui program care îi învață pe copii cum să își cultive și să își gătească mâncarea și să aibă un stil de viață sănătos. Jessica Alba cultivă o varietate de plante suculente, alături de alte câteva soiuri de plante de interior. Julia Roberts este, de asemenea, un mare fan al grădinăritului ecologic și nu de puține ori se laudă cu gustul deosebit pe care îl are recolta proprie de Kale. Oprah Winfrey are o mulțime de trandafiri și iubește în special soiurile Brass Band și Marilyn Monroe, dar pune mare accident și pe agricultură: are o fermă de legume organice în Maui, Hawaii.
Dans
Se spune că dansul este cel mai sănătos hobby și acest lucru nu este greu de argumentat: prin dans se lucrează corpul și se ridică starea de spirit. Această activitate stimulează sănătatea cardiacă și mentală, sporind totodată abilitatea de exprimare a individului. Mark Wahlberg, celebrul actor nominalizat la Oscar, a postat un video pe Instagram în care, alături de soția sa, lua lecții de dans de la fiica lor. Justin Bieber a postat clipuri în care exersa anumite coreografii scurte de dans alături de soția sa, Hailey. Asta ca să nu mai spunem că Jennifer Lopez, Penelope Cruz, Natalie Portman, Charlize Theron, Colin Farrell, Christian Bale, Vin Diesel și Catherine Zeta-Jones și-au început cariera artistică ca și dansatori.
Jocuri de cazinou
Vedetele care au spirit competitiv și apreciază surprizele sunt atrase de jocurile de cazinou. Mulți dintre aceștia și-au deschis apetitul grație unor filme jucate, însă alții sunt pasionați de adrenalină dinainte să fi ajuns pe sticlă. Bruce Willis este un fan al jocului Baccarat, Tobey Maguire, Matt Damon și Ben Affleck joacă destul de des poker, în timp ce Brad Pitt le-a încercat pe toate, de la Blackjack și până la sloturi video, acolo unde nu este ceva ieșit din comun ca VIP-urile să fie invitate la rotiri gratuite și la alte avantaje din partea casei. Desigur, așa cum era de așteptat, multe vedete au început să practice jocuri de cazinou online, deoarece numai astfel pot avea un pic de intimitate.
Citit
Cititul este benefic atât pentru sănătatea ta fizică, cât și pentru cea mentală, iar aceste beneficii pot dura o viață întreagă: reduce stresul, stimulează memoria, extinde vocabularul, îmbunătățește capacitatea de concentrare și dezvoltă gândirea analitică, printre altele. Deși poate părea că este un hobby pe cale de dispariție, cititul este mult mai popular decât se crede a fi. Astăzi, pasionații pot accesa milioane de cărți extraordinare efectuând câteva click-uri. Oprah Winfrey, Britney Spears, Sophia Bush, Kate Hudson, Sarah Jessica Parker, Emma Roberts, Reese Witherspoon, Daniel Radcliffe și Kit Harington sunt câteva dintre vedetele nu pot rezista mult timp fără să citească o carte.
Limbi străine
Vedetele călătoresc destul de mult (în interes de serviciu, pentru a se recrea sau pentru afaceri) și tind să aibă amici și cunoștințe în mai multe țări. Prin urmare, învățarea limbilor străine reprezintă ceva oarecum natural pentru multe vedete. În plus, cercetările au demonstrat că învățarea unei limbi străine crește volumul și densitatea materiei cenușii a creierului, așa că acest hobby vine la pachet cu numeroase beneficii la capitolul dezvoltării personale. Viggo Mortensen, starul din trilogia Stăpânul Inelelor, care a interpretat rolul regelui Aragorn, vorbește nu mai puțin de 5 limbi: engleză, daneză, spaniolă, italiană și franceză.