Victor Slav revine pe sticlă. La ce emisiune va apărea

0
Victor Slav

Victor Slav va apărea pe micul ecran, după ce o lungă perioadă de timp acesta a absentat de la televizor. Acesta vine ca invitat la „Stand-Up Revolution”, show-ul de la Antena 1.

Noul episod „Stand-Up Revolution” este plin de surprize… muzicale și comice, așa cum s-a anunțat că va fi, de fapt, sezonul 2 al emisiunii! DJ Harra a mixat pe scena show-ului, după ce i-a roast-uit pe cei cinci jurați, Victor Slav a venit cu un moment de contre-emploi, iar Radu Bucălae, invitatul special al serii, a pregătit un număr savuros de stand-up. Cât de bine au fost primite glumele, dar și cine sunt concurenții care s-au calificat pentru bootcamp, telespectatorii pot afla diseară, de la ora 20.30.

Victor Slav i-a indus în eroare pe jurați atât prin tonul pe care a ales să vorbească, însă și pentru că a făcut un moment de contre-emploi. „Cel mai tare mă enervează băieții ăștia gen Bogdan Vlădău, Radu Vâlcan, Victor Slav. Voi știți că ăștia trei sunt personaje diferite?”, şi-a început momentul fostul prezentator pe scena emisiunii de stand-up.

Momentan, Victor Slav nu mai are proiecte la TV și nici afacerile nu i-au mers prea bine. Fostul soț al Biancăi Drăgușanu a închis cafeneaua, dar și florăria pe care o avea cu Anda Adam.

Într-un interviu pentru Revista VIVA!, Victor Slav recunoaște că, de-a lungul anilor, a pierdut foarte mulți bani. Totuși, el se consolează cu ideea că a încercat tot ce și-a dorit în materie de afaceri, chiar dacă unele nu au mers.

„De-a lungul vieții, am pierdut mulți bani, nu numai în investiții, ci în general. Probabil că o să mai pierd, dar eu sunt liniștit că am încercat să fac ceea ce am dorit. Unele au mers, altele, nu. A fost un business care a mers bine, dar am luat o decizie care nu trebuia luată, nu trebuia să deschid al treilea punct de lucru. Ideea de a ne dezvolta nu trebuia implementată în acel moment, dar din greșeli înveți”, a mărturisit Victor.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.