Tudor Chirilă, acuzat că a râs de săraci. Comentariul care a împărțit internauții în două tabere

0
Tudor Chirilă

În ediția de vineri de la Vocea României, Tudor Chirilă a făcut o glumă despre un second hand. Mai multe persoane de pe rețelele sociale au sărit să-l critice. Cu toate acestea, se pare că artistul nu este deloc așa cum lasă să se vadă.

„Vi i-ați luat de la același second hand?”, a întrebat Chirilă, după ce Irina Rimes a mers pe scena de la Vocea României pentru a o convinge pe o concurentă să intre în echipa sa, arătându-i că au pantofi asemănători. Unii au comentat scena pe Facebook, convinși că acesta a ironizat astfel sărăcia.

Tudor Chirilă, apărat de ONG-iști

După comentariul lui Tudor Chirilă mulți au spus că el a râs de săraci. Cu toate acestea, au fost și oameni care au sărit în apărarea cântărețului. Printre aceștia a fost și Valeriu Nicolae, de la Casa Bună, cel care de peste zece ani, împreună cu un grup de voluntari, lucrează cu copiii din cea mai vulnerabilă zonă din București, Ferentari.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Valeriu Nicolae a vorbit despre reacția lui Tudor Chirilă, menționând că el nu este așa cum se spune, ba din contră, se implică foarte mult în activitățile ONG-ului.

„Am aflat și eu azi că Tudor Chirilă e plin de fițe și un nasol. Nu aș fi zis. Sigur că eu nu îl știu la fel de bine ca cei care sunt/au fost convinși că e dușmanul săracilor. De fiecare dată însă când a venit pe la Casa Bună a fost orice numai în fițe nu. Cică a râs de săraci nasolul.

Nu știu mulți oameni care apar pe la TV care să vină să stea ore bune cu copii din ghetou dar Chirilă a făcut-o de mai multe ori. Și nu, nu sunt copiii ăia cei mai faini din ghetou. A venit cu copiii lui să se joace cu copiii noștri ca orice om care disprețuiește sărakii”, a spus Valeriu Nicolae.

Acesta a mai adăugat că Tudor Chirilă vine și povestește ore în șir cu copiii cu un grad de risc enorm atunci când vine vorba de consumul de droguri sau pușcărie. Ba mai mult, artistul îi cheamă pe aceștia la concertele lui și donează hainele familiei acelor copii săraci.

Mai mult, chiar și mașina sa veche și-a donat-o ONG-ului Casa Bună. „Nu a zis public nimic despre asta și în mod sigur o să se strâmbe o grămadă că zic eu. Și nici de terenul de sport pe care se joacă copiii sau despre cum organizează cadouri de sărbători nu zice că e un nașparliu în fițe mă de urăște săracii. Și să nu uit mi-a luat și tricoul meu (ăla de Lord) pentru că a venit fără schimburi și a transpirat jucând fotbal cu copiii”, a mai adăugat acesta în mesajul de pe rețelele sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.