Taxa pe bacșiș. Șpaga de 10% pentru ospătar, pe cale să fie impozitată

0

Bacșișul ar putea fi impozitat. Cei 10% pe care mulți dintre cei care iau masa la restaurant îi lasă ospătarului vor ajunge să fie fiscalizați.

Un proiect de lege aprobat de comisia de buget din Camera Deputaților prevede un impozit unic de 10% pe bacșișul lăsat de clienți la restaurante, potrivit unui comunicat de presă.

”Mecanismul de plată, încasare și distribuire către angajați este extrem de simplu. Clientul alege valoarea bacșișului pe care vrea să-l plătească și indică pe nota de plată fie suma procentuală, fie suma absolută. Suma urmează a fi trecută distinct pe bonul fiscal eliberat de operatorul economic prestator al serviciului. Acesta din urma asigură distribuirea integrală a bacșișurilor adunate către angajați, iar la data plății reține impozitul de 10% si îl virează la bugetul de stat. Deci, angajatul nu va fi obligat să facă nimic în plus fata de momentul actual, doar sa înmâneze clientului nota de plată”, arată Bogdan Huțucă, președintele Comisiei de Buget, Finanțe, Bănci.

El susține că bacșișul poate fi plătit atât cu cardul, cât și în numerar.„În ultimii ani s-a extins plata cu cardul în detrimentul plății în numerar. Tocmai de aceea, oferim posibilitatea ca bacșișul să fie plătit de clienți și atunci când plătesc cu cardul și atunci când plătesc în numerar. Dacă clientul este o entitate juridică, atunci el poate înregistra bacșișul ca și cheltuială de protocol, deductibilă în limitele prevăzute de Codul fiscal pentru cheltuielile de acest tip”, explică Huțucă.

De asemenea, legea stabilește clar că bacșișul astfel reglementat, nu poate fi reconsiderat de către autoritățile fiscale ca venit de tip salarial sau asimilat salariilor, iar in același timp, în oglindă, nici operatorul economic nu poate înregistra ca și cheltuială, distribuirile de bacșișuri către salariați. Deci singura sarcina fiscala stabilita de lege asupra acestor sume este impozitul pe venit de 10%.

Proiectul urmează să intre la votul final în plenul Camerei Deputaților.

 

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.