Tania Popa s-a căsătorit în secret, după o săptămână de relație

0

Tania Popa a fost căsătorită de două ori, dar abia a treia oară a fost cu noroc. Actualul soţ este cu 11 ani mai mic ca ea şi s-au căsătorit la doar… o săptămână după ce s-au cunoscut.

Tania Popa şi Veaceslav Damian s-au cunocut într-un club rusesc, iar relaţia lor a evoluat într-o direcţie neaşteptată. 

La 15 ani distanţă de la acel moment, Tania şi Veaceslav se iubesc mai mult ca niciodată.

„Vreau toate domnișoarele care așteaptă de ani de zile prințul pe cal alb, așteaptă cel mai frumos, mai talentat, mai cu familie, mai cu stare, mai cu tot, să caște bine ochii și urechile și să mă asculte. Sunt o lecție vie că așa ceva nu există, că, în viață, dacă stăm și așteptăm și visăm în astre cu ochii deschiși, o să treacă viața pe lângă noi și o să ajungem niște babe bătrâne, singure, niște acrituri fără familie, fără copii, nefericite și exact așa o să intrăm în pământ.

Imagine

L-am cunoscut pe soțul meu într-o seară, într-un club, eram cu fetele să ascultăm muzică, pe care o cânta prietenul meu, eram cu soția lui și cu câteva prietene și colege. Asta este, eram majoră și vaccinată, cocktailurile erau gratis, am băut cu nemiluita, aveam ceață în ochi… Am aflat, ulterior, că și soțul meu avea ceață în ochi și el se simțea bine. Ne-am intersectat cu acea ceață în ochi, spre rușinea mea m-am sărutat toată noaptea cu el, dimineața muream de rușine și speram că nu i-am dat numărul lui de telefon. Ba da, i l-am dat, i-am și spus că sunt actriță. Ziceam: ‘Doamne, sper că nu mă sună!’. Ba da, m-a sunat. Din a doua zi, o săptămână, zi de zi, am stat ore în șir să vorbim noaptea pentru că eram și vecini. Culmea astrelor, alinierilor…

Fix peste o săptămână mi-a spus: ‘Ce faci luni dimineața?’ ‘Sunt liberă’. ‘Ne căsătorim?’ Am zis DA. Exact atât de repede. Și asta am și făcut, fix după o săptămână în care eu nu știam numele de familie”, a povestit Tania Popa, la FRESH by UNICA.

La scurt timp, actrița a rămas însărcinată și a adus pe lume un băiat, pe Slavic. Este cel de-al doilea copil al actriţei, ea mai având o fiică dintr-o relație anterioară.

„Ne-am căsătorit, am și rămas însărcinată, ne vizitam, nu am zis la nimeni, a fost în secret. Nu știa nimeni că suntem căsătoriți, am făcut-o în secret, nici nu știu de ce, poate pentru că era după o săptămână, habar nu am. Și, ca o fiică așa, nu am venit cu unul acasă la mine, am venit cu soțul când deja am rămas însărcinată, după vizitele mele la el acasă. Evident că a fost o dragoste, o pasiune inexplicabilă, la prima vedere”, a completat actriţa.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.