Shakira şi Pique s-au înţeles în privinţa custodiei copiilor

Shakira
Cântăreaţa columbiană Shakira şi fotbalistul spaniol Gerard Pique, care s-au separat după 12 ani de relaţie, au rezolvat custodia celor doi copii ai lor, Milan şi Sasha.
După mai multe discuții și negocieri, fotbalistul care sâmbătă a jucat ultimul meci pentru Barcelona și artista din Columbia au ajuns la un acord cu privire la custodia copiilor.
Copiii rămân cu Shakira
Presa din Spania anunță că Pique și Shakira s-au întâlnit, împreună cu avocații, în locuința cântăreței. „Am terminat. De comun acord s-a ajuns la concluzie”, au spus reprezentanții celor doi.
Ulterior, Shakira și Pique au emis un comunicat: „Vrem să vă comunicăm că am semnat un acord pentru binele copiilor noștri. Acesta va fi ratificat de un judecător, care e parte a unei proceduri formale”.
Sasha, în vârstă de 11 ani, şi Milan, în vârstă de 9 ani, vor merge să locuiască alături de mama lor la Miami, pentru a scăpa şi de presiunea mediatică din Spania.
Astfel, Shakira, Sasha și Milan vor pleca în Statele Unite la începutul anului viitor, după ce își vor petrece sărbătorile în Barcelona. Potrivit înțelegerii, Pique va putea merge oricând să-și vadă copiii și nu va exista un program fix de vizite.
Shakira va pleca la Miami cu copiii după Crăciun, după 8 ani petrecuţi la Barcelona.
Shakira (45 de ani) şi Pique (35 de ani) erau împreună din 2010.
Citește și:
- 13:09 - Motivul pentru care Adela Popescu nu mai merge în Thailanda la Radu Vâlcan, pe timpul filmărilor „Insula Iubirii”
- 13:02 - Elena Cârstea, prima vizită în România după 10 ani. Imagini dramatice cu vedeta în scaun cu rotile: „Nu pot să merg”
- 09:00 - Ce a hotărât Holograf după decesul lui Iulian Vrabete: „Îi respectăm dorința”
- 13:22 - Unde s-a angajat Greta Dan, după ce Măruță a fost dat afară de la Pro TV
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News










