Reacția Mihaelei Tatu după ce a fost dată afară de la Antena 1. Cine a înlocuit-o?
În direct cu România, noua emisiune lansată de Antena 1 pe tronsonul 17.00 - 19.00, își schimbă prezentatoarea. În locul Mihaelei Tatu, care a debutat la postul TV în urmă cu nicio lună, revine Mirela Vaida.
Anunțul cu noua schimbare a fost făcut chiar de Antena 1, într-un comunicat trimis vineri seara. Mirela Vaida preia emisiunea începând de luni, 7 aprilie, la nicio lună de când Mihaela Tatu a intrat pe post.
Postul anunță totodată că emisiunea va reveni de la ora 17.00 (în loc de 17.30), așa cum a fost lansat inițial.
„Încep o nouă provocare, pentru că mie îmi plac provocările, îmi plac poveștile de viață, îmi plac emoțiile, îmi place să fiu și să lucrez între oameni, cu și pentru oameni. De luni până vineri revin la Antena 1, la În direct cu România, o emisiune despre viață, așa cum este ea analizată, cu empatie, cu autoritate și cu dorința de a găsi soluții”, a spus Mirela Vaida.
Vineri seara, după ce fanii au aflat de plecarea ei de la cârma „În direct cu România”, Mihaela Tatu a oferit explicații.
„(Spuneam într-o postare zilele trecute... "eșecul nostru ca societate...")
Tiiii...Ce seara lungă! Acum am ajuns și eu aici, on line, ca să povestim.
Acestea sunt imagini de la, poate, cea mai frumoasă, luminoasă, și pozitivă ediție "În direct cu România", din ultimele 2 săptămâni. Și ultima mea apariție În Direct cu România.
Dragii mei, m-ați tot întrebat în urmă cu 2 luni, de ce am acceptat emisiunea de la Antena1. Și v-am răspuns cu tot entuziasmul și bucuria:
mi-a plăcut formatul. Mult mult.
Acel format a durat doar 2 săptămâni, apoi s-a schimbat totul peste noapte. Iar în noul format nu am putut rezista decât alte 2 săptămâni. Nu prea era de mine. Iar cei care mă cunosc și prietenii mei, stiu de ce. Sunt un om luminos, pozitiv și foarte vesel. Îmi doresc soluții și îmi plac modelele umane. Așa a fost acel prim format, pentru care am acceptat să mă întorc, în care cu toții, chiar și cei de-acasă, găseam soluțiile. Simplu!
Așa că trageți singuri concluziile!
Însă totul e liniștit. Nu vă uitați în gura presei. Aveți aici explicația mea. Nu a fost și nici nu va fi niciun scandal și totul e limpede "cristal".
Pe de-alta parte, totul s-a petrecut atât de brusc, încât nici eu nu m-am dumirit ce s-a întâmplat. Totul se petrece repede, fără noimă și strategie. Ai strănutat, ai clipit și gata schimbarea formatului. A fost doar un experiment????♀️
Un singur lucru e sigur: nu toți suntem făcuți pentru, chiar "orice".
Iar liniștea, echilibrul și sănătatea mea sunt mai importante decât orice.
Mai povestim. Acum...
Noapte bună și odihnitoare, tuturor!”, a transmis Mihaela Tatu pe pagina de Facebook.
Sursa: Tabu.RO